Adelina Chivu răsuflă uşurată: mama e bine după operaţie!

18 ianuarie 2010 20:06   Actualitate
Ultima actualizare:

Adelina Chivu a trecut, ieri, prin momente grele, în timp ce mama ei s-a aflat pe masa de operaţie, pentru a i se extirpa o tumoră localizată pe rinichiul drept. Din fericire, după o oră şi jumătate, echipa de medici, condusă de prof. dr. Mircea Beuran, a încheiat cu bine intervenţia.

La prima oră a dimineţii, Adriana Elisei, în vârstă de 60 de ani, a intrat în sala de operaţii. Prof. dr. Mircea Beuran, chirurg la Spitalul de Urgenţă Floreasca, ne spusese cu o zi înainte că intervenţia avea să fie una dificilă.

Vezi aici imagini cu soţii Chivu în vizită la spitalul Floreasca!

„Pacienta a mai suferit, până acum, cinci operaţii. Una dintre acestea s-a rupt şi medicul a trebuit să-i pună o plasă. Noi va trebui să ajungem la tumora aflată pe singurul rinichi, pe care îl mai are pacienta, fără să rupem plasa", ne-a explicat chirurgul.

Pe aceeaşi temă:

Mama Adelinei, a şasea operaţie pentru o tumoră

Ora 11.30. Adelina, împreună cu sora şi tatăl său, a ajuns la spital

După o oră şi jumătate de încordare şi emoţii pentru familie, Adriana Elisei a ieşit din sala de operaţii. Soacra lui Chivu era conştientă, în momentul în care a fost transferată într-o rezervă din Secţia Chirurgie.

Cu cinci minute înainte de a ieşi din blocul operator, Adelina Chivu, însoţită de sora şi de tatăl său, au ajuns la spital.

Ora 13.20. Cristi Chivu vine să-şi viziteze soacra, la două ore după ce aceasta a ieşit din operaţie

Vizibil îngrijoraţi, cei trei au condus-o pe Adriana Elisei la salon, după care s-au întors în cabinetul medicului pentru a discuta cu acesta.

Peste două ore, şi-a făcut apariţia şi Cristi Chivu, care, după ce şi-a vizitat soacra, a părăsit spitalul, împreună cu Adelina şi cu familia acesteia.

Mai citeşte:

Doctorul lui Inter i-a  salvat viaţa lui Chivu

Am fost la spitalul din Verona. Chivu, ce coşmar!

Adelina Chivu este alături de soţul ei, la spital

Cristian Chivu, operat după o accidendare gravă

Cristi Chivu şi-a ţinut soţia în casă de ziua ei!

Adelina Chivu îşi îndreaptă dinţii cu 2.700 de euro

Mai multe