Adina (Heaven) îşi amendează colegele de trupă pentru fiecare kilogram în plus

13 iunie 2012 21:52   Actualitate
Ultima actualizare:

Pe lângă talent, o altă condiţie esenţială pentru un artist de top este şi aspectul fizic. Adina de la Heaven s-a conformat şi a impus ca regulă de bază să nu depăşească o anumită greutate, astfel că la fiecare kilogram acumulat cele trei cântăreţe vor fi penalizate cu 10% din suma pe care o câştigă din fiecare concert. Banii se duc direct în contul comun pentru cheltuielile trupei.

Adina, spre exemplu, trebuie să se menţină la 53 de kilograme, pentru înălţimea de 1,69 m. Deşi este cea care a luat hotărârea drastică, a comis-o şi ea de câteva ori. Zilnic aleargă 6 kilometri, pe stadionul Lia Manoliu, face 500 abdomene şi mănâncă foarte sănătos.

Aliana şi Roxana, fiindcă sunt mai înalte, nu au voie să se îngraşe mai mult de 57 de kilograme, doar că sora Adinei este campioană la acumulat amenzi. Timp de un an şatena a plătit 10% din fiecare concert, însă de câteva luni ea a reuşit să slăbească 10 kilograme cu dieta Dukan.

Aliana a fost şi ea amendată de câteva ori, însă a reuşit foarte repede să ajungă la măsura potrivită cu multe vizite la sală şi dar şi cu multe salate şi fructe.

Cu siluetele pe care le au acum, fetele de la Heaven îşi permit să poarte ţinute super provocatoare, lucru care îi mulţumeşte şi mai mult pe fanii lor.

Mai multe