Admiră-ţi oraşul din balon!

30 august 2010 19:12   Actualitate
Ultima actualizare:

Timp de cinci săptămâni, două baloane „Adevărul" şi „Orange" vor zbura în fiecare miercuri, joi şi vineri deasupra mai multor obiective turistice din ţară, iar în fiecare weekend se vor opri într-unul din cele 10 oraşe alese ca destinaţie.

Evenimentul „5 săptămâni în balon", organizat de "Orange" împreună cu „Adevărul", va debuta, mâine, la Sibiu şi Braşov. Două baloane cu aer cald vor survola zonele din jurul acestor oraşe.

Evenimentul a demarat ieri, în Parcul Herăstrău, unde organizatorii au ridicat la cer cele două baloane-vedetă şi au oferit informaţii despre program.

Înscrierile pentru călătoria cu balonul se pot face în orice Orange - shop sau Orange - store din oraşele participante, completând un pliant special, şi, astfel, poţi avea asigurat un loc în nacelă.

De asemnea, şi cei care cumpără la fiecare sfârşit de săptămână cărţi din seria Jules Verne iniţiată de „Biblioteca Adevărul" vor putea câştiga un loc în balon.

Pentru a afla mai multe informaţii despre locurile în care se vor opri baloanele cu aer cald, în oraşele voastre, accesaţi site-urile „Adevărul" şi „Orange" şi urmăriţi ediţiile locale „Adevărul de Seară".

Mai multe