Adrian Enache, chemat de Putin la Moscova

23 mai 2014 20:19   Actualitate
Ultima actualizare:

Adrian Enache a plecat, ieri, la Moscova, alături de colegii săi din echipa naţională a artiştilor, la invitaţia preşedintelui Putin, implicat în organizarea Campionatului Mondial de Fotbal al artiştilor.

Primul meci al artiştilor români are loc sâmbătă cu reprezentanta Italiei, în care joacă şi Eros Ramazotti. "Am fost invitat împreună cu Naţionala Artiştilor a României la o nouă ediţie a Campionatului Mondial de Fotbal al artiştilor. Invitaţia a venit de la cabinetul lui Putin. Am fost şi anul trecut, însă acum voi fi acolo şi pentru alte acţiuni", ne-a declarat, Enache, înainte de plecare.

Vladimir Putin

Interpretul se va implica şi în acţiuni caritabile pentru copiii din Siberia, dar va cânta şi în deschiderea campionatului.

"În afară de meciurile de la campionat, voi participa la câteva spectacole caritabile pentru copiii din Siberia. Se vor amplasa câteva scene mari în centru, pe care voi cânta, alături de alţi artişti prezenţi la Campionatul de Fotbal al Artiştilor. Este o mare onoare pentru noi!", a spus Enache. În privinţa meciurilor, artistul spune că atât el, cât şi colegii săi sunt pregătiţi.

"Suntem gata să dăm lovitura la Moscova. Sperăm să câştigam cupa. Să ne ţineti pumnii", a spus Enache.

Mai multe