Adrian Enache: «Japonezii vor să-mi facă fata manechin»

10 ianuarie 2010 20:21   Actualitate
Ultima actualizare:

Este frumuşică de pică, isteaţă şi talentată ca tati. Diana, fiica lui Adrian Enache, a fost remarcată şi de străini, dar nu în industria muzicală, ci în lumea modei. Tânăra de 13 ani lucrează deja pentru o agenţie de calibru.

Diana Enache, fetiţa în vârstă de doar 13 ani a cântăreţului Adrian Enache, îşi doreşte să devină celebră, însă nu datorită unei cariere muzicale.

Ea se visează manechin de renume şi face tot ceea ce-i stă în putere pentru a-şi îndeplini acest vis.

Diana, fiica lui Enache, şi Iuliana Marciuc, iubita acestuia, au pozat împreună în numărul de ianuarie al revistei “Femeia”

„Acum 5 ani a absolvit o şcoală de modelling, însă ea a urcat pe scenă ca manechin, încă de la vârsta de 3-4 ani. A prezentat de mai multe ori pentru Rita Mureşan, alături de fetele acesteia, iar acum se află în baza de date a celei mai prestigioase agenţii de modele din România, MRA", a declarat Adrian Enache în exclusivitate pentru Click!

Mai citeşte:

Adrian Enache: «Cei doi copii ai mei se înţeleg foarte bine!»

Adrian Enache: «Fetiţa mea, iartă-mă!»

Iuliana Marciuc şi Adrian Enache, primul Revelion ca iubiţi oficiali

Ce fericiţi au fost Marciuc şi Enache la ziua fiului lor!

Marciuc: «N-o să uit niciodată vacanţa cu Enache la Viena!»

Iuliana Marciuc îşi caută rochie de mireasă

Marciuc: «Mi-era dor să-l aud pe Enache cântând»

Deşi cei de la agenţie au cooptat-o relativ recent în echipa lor, Diana a fost deja „luată în vizor" de o firmă japoneză, care o vrea pentru o campanie de imagine.

„A primit deja o ofertă din Japonia, însă, din câte am înţeles, nu se poate concretiza decât abia peste un an. Au fost fascinaţi de ochii ei migdalaţi şi de forma acestora, pentru că seamănă cu cei asiatici, chiar dacă nu are absolut nici o legătură de sânge sau ceva asemănător în partea aceea a lumii", ne-a mai spus cântăreţul.

Diana a fost mereu o fată cochetă, însă acum, de când a mai crescut, este şi mai atentă la imaginea ea. „Fata mea a fost tot timpul aranjată. Lucrul ăsta cred că l-a moştenit de la mine. ", ne-a declarat Adrian.

Şi ei se mândresc cu fiicele lor

*Ştefania (21 de ani), fiica lui Gheorghe Gheorghiu, are mari şanse să calce pe urmele tatălui ei.

"A scos primul album la 8 ani, cu Laurenţiu Duţă, apoi a plecat în California. Are trei melodii compuse de Randy Emata, producătorul muzical al lui Britney Spears", ne-a spus Gigi Gheorghiu.

*Julie Stanciu are 16 ani şi foarte mult talent muzical. „Fiica mea a semnat un contract cu Kemper Music şi se va lansa curând pe piaţă", ne-a spus Dana Săvuică.

Aceeaşi companie i-a produs albumul lui Cream, "Wrong girl for that", care s-a vândut ca pâinea caldă.

Mai multe