Adrian Enache nu s-a mutat niciodată de la fosta nevastă
După un mariaj de 14 ani cu Corina, Adrian Enache a divorţat pentru a rămâne cu Iuliana Marciuc. Însă cântăreţul duce o viaţă dublă şi, chiar dacă e „liber de contract", acesta locuieşte încă şi cu fosta consoartă, care susţine că nu-l poate scoate din casă.
Iuliana Marciuc şi Corina Enache, femeile din viaţa lui Adrian Enache. Ani la rând, Corina a suferit din cauză că era înşelată cu prezentatoarea de la TVR, însă nici acum, după 2 ani şi jumătate de la divorţ, nu e liniştită, aşa cum spera.
Motivul? Pe hârtie a scăpat de nărăvaşul Adrian, încă din octombrie 2009, însă nu şi în viaţa reală, deoarece acesta nu a plecat niciodată din apartamentul cu trei camere al fostei soţii, ca să stea cu actuala iubită, aşa cum era normal.
Ba, din contră, pe lista de întreţinere figurează trei persoane, Corina, Adrian şi fiica lor, Diana. Până şi facturile şi întreţinerea vin pe numele lui, cu specificaţia că aceste îndatoriri se împart la trei.
Cântăreţul îşi plăteşte separat partea sa, ca şi cum ar fi un chiriaş. „Adrian Enache nu a plecat niciodată de-acasă. Afară nu pot să-l dau pentru că nu ne-am înţeles la partaj. E normal să mă ajute din moment ce stă aici. Îşi plăteşte datoriile", a declarat Corina Enache pentru Click!
Însă partea cea mai bună a acestor lucruri este că artistul se comportă precum un „soţ" exemplar: „Face piaţa, achită întreţinerea, are grijă de fată, şi se comportă civilizat faţă de mine", a mai adăugat aceasta.
Reporterii Click! au fost la apartamentul în care locuiesc Adrian şi fosta soţie, iar vecina Corinei a confirmat că acesta stă încă acolo şi că îl vede zi de zi. Mai mult, nici vecinii nu înţeleg care e motivul pentru care Enache nu a plecat încă din apartamentul respectiv. Din surse apropiate celor doi, am aflat că Adrian cere jumătate din valoarea apartamentului, lucru cu care fosta soţie nu ar fi de acord, iar partajul este mereu amânat.
«Nu m-aş împăca vreodată cu el»
Adrian şi Corina au divorţat în octombrie 2009, cu zâmbetul pe buze. Cei doi au rupt un mariaj de peste 14 ani, în numai şase minute. A fost un divorţ de comun acord, iar Corina a păstrat numele Enache.
Solistul s-a angajat să plătească o pensie de 1.000 de lei lunar şi îi va asigura Dianei (12 ani) banii necesari pentru efectuarea studiilor până la vârsta majoratului. Acum fata are aproape 15 ani şi îşi însoţeşte tatăl la evenimente mondene.
Spre exemplu, la nunta lui Pepe. Întrebată dacă într-o zi cântăreţul ar reveni la sentimente mai bune, să fie din nou cu ea, Corina Enache ne-a răspuns: „Nu m-aş împăca cu el niciodată, nici dacă ar lăsa-o pe Marciuc!".
În 2010, s-a logodit în secret cu Iuliana
În iulie 2010, Adrian şi Iuliana Marciuc au fost naşi de cununie la nunta afaceristului Sorin Mărcuş cu partenera lui, Carmen, la Balcic, în Bulgaria.
Cei doi nu au fost naşii principali ai cuplului, căci lipsa certificatului de căsătorie nu le-a permis acest lucru, astfel că s-au mulţumit cu locul secund.
Cu acest prilej, Marciuc şi Enache au devenit un cuplu binecuvântat de Dumnezeu, căci, obligat-forţat, preotul le-a oficiat o slujbă de logodnă.
Cei doi nu se grăbesc, însă, să devină o familie cu acte în regulă, căci şi Iuliana, şi Adrian au fost protagoniştii câte unui mariaj eşuat, dar au împreună un băieţel, David, în vârstă de 6 ani.