Adrian Păunescu este conştient, dar prognosticul este rezervat

27 octombrie 2010 13:51   Actualitate
Ultima actualizare:

"Pacientul este conştient, iar acum încercăm stabilizarea funcţiilor afectate de suferinţa pacientului. Nu putem estima evoluţia ulterioară, dar facem toate eforturile pentru reechilibrare", a declarat, miercuri, pentru Mediafax, Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Floreasca.

Poetul Adrian Păunescu a ajuns la spital în stare foarte gravă, având insuficienţă respiratorie şi alte insuficienţe de organe, prognosticul în cazul lui fiind rezervat, a spus medicul.

Surse medicale au declarat, miercuri dimineaţă, pentru Mediafax, că starea poetului, internat cu insuficienţă renală, hepatică şi cardiacă şi cu edem pulmonar, s-a ameliorat uşor după tratament.

Poetul Adrian Păunescu a fost internat marţi, în stare gravă, la Secţia de terapie intensivă a Spitalului de Urgenţă Floreasca, fiind diagnosticat cu insuficienţă cardiacă, hepatică şi renală.Pe aceeaşi temă:

Adrian Păunescu, în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Floreasca

Mai multe