Afacerile l-au băgat în spital pe Prigoană

8 august 2010 17:40   Actualitate
Ultima actualizare:

Lui Silviu Prigoană nu i-a cedat inima din cauza căldurii, ci din pricina banilor pierduţi şi a unor apropiaţi de-ai săi. Afacerile care îi merg din ce în ce mai prost i-au declanşat infarctul deputatului.

Misterul infarctului suferit acum câteva zile de omul de afaceri, Silviu Prigoană, a fost dezlegat de unul dintre prietenii săi, Cristian Brancu. " Poate nu ştiaţi, dar Prigoană are câţiva colaboratori pe care i-a făcut bogaţi, luându-i alături de el, şi apoi a descoperit că aceştia l-au înşelat, adică îl fură. În acea zi, Prigoană s-a săturat de unul dintre parteneri şi l-a anunţat că este pe lista celor care l-au păcălit. Lista există FIZIC! Adică există un panou al ruşinii într-un birou al lui Silviu. Omul se pare ca i-a răspuns relativ obraznic şi Prigoană a explodat. Ulterior, s-a enervat, a facut prima criză, apoi a doua zi a ajuns la spital", scrie jurnalistul pe blogul său.

Criza i-a afectat politicianului grav afacerile companiei de salubritate. Profitul firmei de curăţenie a scăzut cu 40% pentru că nu mai are de cărat resturi de la demolări. Dar nici în alte domenii nu-i merge bine omului de afaceri. La începutul acestui an a pierdut un contract de 14 milioane de lei.

Mai multe