Află ce vedete româneşti se abţin de la sex în Postul Crăciunului!

18 decembrie 2010 6:41   Actualitate
Ultima actualizare:

Vedetele de la noi au un program foarte încărcat şi nu prea reuşesc să ţină post, dar cel puţin sunt sincere atunci când se justifică.

Spre exemplu, Claudia Pătrăşcanu mărturiseşte celor de la ziarulnational.com: «Nu am putut să ţin întregul post, e prea mult timp, m-am gândit că poate uit şi mai mănânc câte un biscuite fără să-mi dau seama.

Chiar vorbeam cu mama despre asta şi îmi spunea să ţin post începând de luni până sâmbătă. O să ţin post total în ultima săptămână, să mă rup de la tot».

La polul opus se află Mihai Trăistariu, care a spus din start NU: «Nu am ţinut post niciodată. Nu sunt aşa bisericos. Am eu credinţa mea, dar nici chiar aşa».

Cristina Spătar «dă vina» pe fiul ei Albert: «Nu am ţinut post. Trebuie să gătesc pentru bebe, să gust din mâncarea lui, aşa că nu am cum să ţin post».

Pe de altă parte, Cosmina Păsărin recunoaşte că este obişnuită cu abstinenţa: «Vreau să ţin post în ultima săptămână şi dacă tot ţin post vreau să mă şi împărtăşesc. Oricum pentru mine nu e niciun stres, nu am nicio relaţie, deci pot să ţin post total»

Mai multe