Află jocurile sexuale preferate ale femeilor din întreaga lume

7 septembrie 2010 13:16   Actualitate
Ultima actualizare:

Care sunt experienţele, obiceiurile şi tabu-urile sexuale ale femeilor din alte ţări? Chiar dacă toate suntem femei, ne influenţează mult şi ţara în care trăim şi în care am fost educate din punct de vedere sexual. De aceea avem obiceiuri sexuale distincte. În unele aspecte semănăm, dar în altele suntem foarte diferite.

Revista Cosmopolitan, ediţia spaniolă, a alcătuit o listă cu obiceiurile sexuale şi experienţele femeilor din Coreea, Italia, Brazilia, etc. Unele te vor surprinde.

1. Australiencele nu ţin cont că unii ar putea considera asta lipsit de feminitate. Nu le deranjează să facă ele primul pas atunci când le place un bărbat şi ar vrea să ajungă cu el în pat.

2. Femeile din Coreea pun foarte mare importanţă pe preludiu, pentru a face ca experienţa lor sexuală să fie mai intensă. Înainte de penetrarea propriu-zisă, coreencele obişnuiesc să îşi lege partenerul la ochi. După aceea, îl mângâie pe tot corpul, foarte încet, din cap până în picioare, cu o eşarfă de mătase, zăbovind foarte mult şi delicat în zona pelvisului.

3. Jocul sexual favorit al femeilor din Africa de Sud: roata plăcerii. Cuplurile sudafricane se aşează pe-o parte, unul în faţa celuilalt. Când bărbatul penetrează femeia, îşi "împletesc" mâinile şi picioarele şi începe distracţia.

4. Femeile din Italia sunt maestre în a găsi locuri inedite pentru a se bucura de sex. Multe din italience trăiesc împreună cu părinţii până după vârsta de 30 de ani, astfel încât sunt nevoite să găsească locuri "exotice" în care să facă sex cu partenerii, în afara casei.

Citeşte pe adevarul.es care sunt femeile care fac cel mai des sex, ce naţionalitate au femeile care se masturbează cel mai mult şi care practică sexul anal cu cea mai mare frecvenţă

Mai multe