Ai centrală? Montează-ţi detector de gaz

14 noiembrie 2010 15:43   Actualitate
Ultima actualizare:

Fiecare dintre noi trebuie să ştim ce măsuri se pot lua pentru a preveni eventualele acumulări de gaze în locuinţă. Mihai Mereuţă, specialistul "Click!", te învaţă cum montezi un detector de gaz.

De mai bine de doi ani există obligativitatea montării detectoarele automate de gaze în toate încăperile în care sunt aparate de utilizare a gazelor naturale care au ferestre cu geamuri cu grosimea mai mare de 4 mm.

Atunci când vreţi să montaţi un detector de gaz, trebuie să ţineţi cont de câteva condiţii esenţiale.

Detectorul, care acţionează asupra robinetului de închidere a conductei de alimentare cu gaze a arzătoarelor, este dotat cu sisteme de avertizare luminoase şi sonore.

Distanţa dintre detectorul de gaz şi sursele potenţiale ale scurgerilor este foarte importantă.

Acestea trebuie să fie montate la o distanţă de 1-4 metri de sursa de gaz.

Detectorul de gaz se montează pe perete, la aproximativ 30 cm sub nivelul tavanului, în cazul în care se urmăreşte detectarea unor scurgeri de gaz metan.

Acesta este mai uşor decât aerul şi deci se va acumula în partea de sus a încăperii.

Pentru detectarea gazului GPL, detectorul de gaz trebuie montat pe perete, la o înălţime de aproximativ 30 cm de nivelul pardoselii.

Gazul GPL este mai greu decât aerul, acesta acumulându-se în partea de jos a încăperii.

Nu pune detectorul lângă chiuvetă!

Dacă deţii mai multe surse de gaz natural în casă, ia în considerare cumpărarea mai multor detectoare, mai ales dacă sursele de gaz sunt plasate departe unele de altele.

Trebuie însă evitată amplasarea detectoarelor deasupra chiuvetei sau a sursei de gaz, lângă pereţi sau obstacole ce împiedică gazul să ajungă la detector sau în medii cu multă umiditate.

Mai multe