AISS: "Clubul merge într-o direcţie bună, e normal să susţinem echipa!"

26 iulie 2010 12:06   Actualitate
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Independente a Suporterilor Stelişti, Marius Nicolau, a declarat că organizaţia pe care o reprezintă salută schimbările din cadrul FC Steaua pentru noul sezon şi speră ca acest proiect să fie unul pe termen lung.

"Clubul merge într-o direcţie bună, sunt schimbări în bine. Există acum o apropiere faţă de suporterii stelişti. Mare parte din solicitările noastre din sezonul trecut se regăsesc acum în activitatea clubului, cum sunt revenirea fostelor glorii steliste sau diminuarea discursului patronului. Sperăm să fie un proiect pe termen lung, experienţele din trecut ne-au dovedit că nu a fost aşa, s-au oprit la un moment dat aceste schimbări, dar sperăm să dureze acest proiect", a spus Marius Nicolau. Marius Nicolau crede că Steaua va fi susţinută de suporteri la primul meci de pe teren propriu, duminică, în compania grupării Universitatea Craiova. "Cred că s-a văzut că echipa a fost susţinută la Alba-Iulia, este normal ca suporterii să fie apropiaţi de echipă în aceste momente. Cred că aşa va fi şi la primul meci de pe teren propriu, susţinerea echipei va reveni pe primul plan în timp ce contestarea patronului va fi undeva în plan secund. Schimbările de la Steaua reprezintă şi o victorie a suporterilor", a mai spus el. Purtătorul de cuvânt al AISS a menţionat că organizaţia pe care o reprezintă nu are deocamdată motive de nemulţumire la adresa conducătorilor stelişti în acest sezon. "Noi ne vom spune punctul de vedere de câte ori acţiunile conducătorilor nu vor fi şi în interesul suporterilor. Deocamdată, nu avem motive să o facem, lucrurile merg spre o situaţie de normalitate", a concluzionat Marius Nicolau.

Mai multe