Ajutor venit din Ţara Lalelor pentru băimăreni

6 iulie 2010 13:04   Actualitate
Ultima actualizare:

Emoţie şi lacrimi de bucurie pentru cel puţin 300 de familii de români, rromi şi etnici maghiari de pe străzile Luminişului, Horea şi Electrolizei, din Baia Mare. Aceştia au primit ieri ajutoare din străinătate, care au constat în haine, încălţăminte, lenjerii de pat sau rechizite, oferite de un centru de ajutor social din Olanda.

Până acum am oferit ajutoare pentru 500 de persoane. În total s-au adus 6 tone de haine, încălţăminte şi jucării, iar noi sperăm să acoperim toate cele 300 de familii de români, rromi şi maghiari care au nevoie disperată de aceste ajutoare", a declarat Gheorghe Gyulay, liderul rromilor.

Gyulay a decis să facă acest gest pentru oamenii pe care îi reprezintă, cu o zi înainte de ziua sa de naştere, pentru ca toţi să se poată bucura de o haină sau o jucărie în stare bună. „Ajutoarele au venit de la un centru de ajutor social din Olanda, care are un parteneriat cu noi. Am suportat 1.500 de lei contravaloarea transportului, pentru ca ajutorul să ajungă la timp", explică liderul rromilor.

Mai mult, Gheorghe Gyulay este hotărât ca acţiunile de caritate să nu se oprească aici, aşa încăt, începând de săptămâna viitoare, împreună cu 40 de voluntari, să-i ajute şi pe amenii străzii, axându-se, în principal, pe copii, pentru ca aceştia să nu rămână fără studii şi să fie înscrişi într-o unitate de învăţământ.

12 persoane trăiesc cu 460 de lei

Mai bine de jumătate dintre familiile care au primit ieri ajutoare locuiesc în condiţii de mizerie, printre şobolani, mulţi dintre ei fără curent electric şi cu venituri foarte mici. Garofiţa Moldovan are 36 de ani şi 10 copii. Cel mai mic are doi ani şi jumătatre, iar cel mai mare, 16 ani. Spune că nu lucrează tocmai pentru a-şi putea creşte copiii, iar din cei 460 de lei pe care îi câştigă soţul ei trebuie să se gospodărească în fiecare lună. „Soţul meu nu lucrează cu carte de muncă, ci numai cu ziua, pe la oameni. Banii pe care îi câştigă el şi alocaţiile copiilor trebuie să-i împărţim, ca să nu murim de foame", explică femeia.

Garofiţa Moldovan mai spune că, din ajutoare, a primit doi saci cu haine pentru ea şi copiii ei, dar şi câteva jucării. „Nici nu mai ştiu când i-am luat unuia dintre ei o haină nouă, că abia ne ducem traiul de pe o zi pe alta şi ne descurcăm cum putem într-o singură cameră", se plânge băimăreanca.

Mai multe