Al-Qaida: Dacă Prinţul Harry vine în Afganistan, îl vom răpi

9 mai 2010 9:05   Actualitate
Ultima actualizare:

Simpatizanţii al-Qaida l-au ameinţat pe prinţul Harry că îl vor răpi în cazul în care acesta va reveni în Afganistan, pentru a pilota elicoptere Apache ale trupelor britanice, relatează Sunday Express.

 Susţinătorii reţelei teroriste au publicat mai multe ameninţări directe pe un site, după ce prinţul Harry, în vârstă de 25 de ani, a fost selectat pentru antrenamente de zbor cu elicoptere Apache.

Site-ul care găzduieşte comentariile a fost primul care a publicat înregistrarea video a talibanilor pakistanezi care au revendicat atentatul eşuat de săptămâna trecută din Times Square din New York, iar experţii au descoperit că forumul este accesat în principal de militanţi din Marea Britanie, Europa şi Statele Unite.

Site-ul, cu acces pe bază de parolă, este unul dintre primele zece platforme online folosite de al-Qaida pentru propagandă, iar majoritatea conţinutului este de limbă arabă, scrie Adevărul.

Prinţul Harry a efectuat un stagiu în Afganistan în 2008, când, în calitate de controlor de trafic, a contribuit la uciderea a circa 30 de luptători talibani.

Mai multe