Al-Qaida sau Statului Islamic? De care dintre cele două grupări teroriste să ne temem mai mult?
Al-Qaida a vrut să arate, revendicând atacul de la Charlie Hebdo, că poate să dea o lovitură importantă în Occident şi să se prevaleze de ea pentru a recâştiga terenul pierdut în cadrul mişcării islamiste în faţa rivalei sale, gruparea Statul Islamic (SI), consideră unii experţi.
"Atacul de la Charlie Hebdo repune în mod categoric în şa Al-Qaida, în rivalitatea sa cu SI", afirmă Laurent Bonnefoy, un specialist în situaţia din Yemen, de unde a fost făcută miercuri revendicarea, considerată "autentică" de către serviciile americane de informaţii, scrie Mediafax.
2014 a fost anul punerii totale în discuţie a conducerii Al-Qaida în cadrul mişcării jihadiste din Orientul Mijlociu, mai ales în Siria şi Irak.
Statul Islamic a înregistrat o ascensiune ideologică şi militară după confruntările armate fratricide din Siria, soldate cu mii de morţi şi cu o pierdere în influenţă a Frontului al-Nusra, filiala "oficială" a reţelei de foc a lui Osama ben Laden în ţara lui Bashar al-Assad.
Al-Qaida, al cărei comandant suprem este Ayman al-Zawahiri, după eliminarea lui ben Laden în 2011, a rămas, în schimb, puternică şi periculoasă în Yemen, unde efectuează de peste un deceniu acţiuni spectaculoase şi sângeroase împotriva forţelor de securitate şi unor ţinte străine.
În pofida atacurilor cu avioane americane fără pilot, lideri Al-Qaida în Penisnula Arabia (AQPA) - apărută prin fuziunea aripilor saudită şi yemenită ale Al-Qaida - au ţinut piept Washingtonului. Aşa au stat lucrurile inclusiv în decembrie, când combatanţii lor au zădărnicit o operaţiune a forţelor speciale americane vizând eliberarea a doi ostatici - unul american, celălalt sud-african - care au fost ucişi.
Revendicarea de către Al-Qaida a atacului care a decimat pe 7 ianuarie redacţia publicaţiei satirice franceze Charlie Hebdo vizează, prin răsunetul ei internaţional, să remobilizeze combatanţii, să atragă aspiranţi jihadişti şi să reia iniţiativa pe toate fronturile, inclusiv al propagandei, afirmă unii experţi.
"Propagandă prin acţiune"
După acensiunea puterii SI, "Al-Qaida încearcă să reacţioneze prin acţiuni ca cele din deceniul 2001-2011", analizează Mathieu Guidère, un profesor de islamologie la Universitatea din Toulouse (Franţa).
Charlie Hebdo "reprezintă o operaţiune de propagandă prin acţiune", care-i poate determina să revină pe anumiţi jihadişti ce au părăsit reţeaua, apreciază Guidère, adăugând că Al-Qaida se poate consolida, gruparea SI fiind "slăbită de atacurile aeriene" internaţionale din Irak şi din Siria. "Este vorba despre principiul vazelor comunicante", în opinia sa.
Bonnefoy notează că "mijloacele AQPA sunt mai slabe ca ale SI", dar "Al-Qaida continuă să reprezinte o ameninţare, cu atât mai mult cu cât rivalitatea dintre cele două organizaţii poate produce o formă de emulaţie".
Potrivit altei specialiste în situaţia din Yemen, April Longley, de la International Crisis Group, "slăbiciunea acută a statului" yemenit de după preluarea controlului asupra capitalei Sanaa, în septembrie, de către miliţii şiite, "oferă noi oportunităţi AQPA".
Ea argumentează că voinţa Al-Qaida de a apărea în prima linie în lupta împotriva acestor miliţii şiite permite reţelei sunnite să promoveze un discurs "confesionalist" şi să "câştige noi aliaţi" în rândul triburilor sunnite, "nu din cauza ideologiei sale, ci mai degrabă a inamicului comun".
Evenimentele de la Paris s-au desfăşurat "pe fondul unor manevre importante în mişcarea jihadistă", confirmă Jean-Pierre Filiu, un profesor la Universitatea "Sciences Po" de la Paris.
În opinia sa, "omul-cheie în această vastă conspiraţie" este Boubaker al-Hakim, un jihadist francezo-tunisian care era din 2004 - pe când lupta alături de Al-Qaida în Irak - "personalitatea de referinţă" a fraţilor Kouachi, care "nu i s-au putut alătura atunci".
Cei doi fraţi, autorii masacrului de la Charlie Hebdo, au fost formaţi în 2011, în Yemen, de către AQPA, sub conducerea "spirituală" a imamului amerciano-yemenit Anwar al-Awlaki, ucis în acelaşi an cu un avion american fără pilot, adaugă acest expert.
"Este, deci, logic" ca AQPA "să încerce să-şi aroge prestigiul acţiunii lor", conchise Filiu. Însă Boubaker al-Hakim - alias Mouqatel - "a devenit între timp un cadru-cheie în Statul Islamic", care a revendicat asasinarea în 2013 a opozanţilor laici tunisieni Chokri Belaïd şi Mohamed Brahmi.
"Asistăm, deci, la o supralicitare între AQPA cea «istorică» şi Statul Isamic", căruia Amédy Coulibaly - al treilea atacator de la Paris, care a ucis patru evrei într-un magazin alimentar coşer - "i-a jurat o credinţă explicită şi necondiţionată, confirmată în înregistrarea sa postumă", mai notează Filiu.
Cu toate acestea, SI nu a revendicat acest atac.
Rita Katz, co-fondatoarea SITE, un grup specializat în supravegherea online a mişcării jihadiste, subliniază că "revendicarea marchează primul atac oficial occidental al AQPA efectuat cu succes, după tentative eşuate" ca cea a unui tânăr nigerian care a încercat să arunce în aer un avion american aflat în zbor, în 2009, şi cea de a trimite colete-capcană la bordul unui avion-cargo care se îndrepta către Statele Unite în anul următor.