Al Qaida vrea să radă SUA de pe faţa Pământului

27 ianuarie 2010 0:03   Actualitate
Ultima actualizare:

Liderii reţelei teroriste internaţionale Al Qaeda încearcă în ultimii ani să organizeze un atac cu arme de distrugere în masă - chimice, biologice sau nucleare - pe teritoriul SUA, relatează un raport redactat de un fost responsabil de rang înalt al CIA, Rolf Mowatt-Larssen, citat marţi de The Washington Post.

Raportul lui Larssen, fost şef al grupului de lucru al CIA privind armele de distrugere în masă după atacurile din 11 septembrie 2001, a fost dat publicităţii luni la Washington, într-un moment în care o comisie desemnată de Congresul SUA se pregăteşte să evalueze gradul de securitate al Statelor Unite ale Americii în caz de atac cu arme de distrugere în masă.

La sfârşitul anului 2008, această comisie a emis o concluzie preliminară, neexcluzând posibilitatea unui atac cu acest tip de arme până în 2013 inclusiv.

"Dacă Osama ben Laden şi acoliţii săi ar fi fost interesaţi de un atac la scară mică, nu există nicio îndoială că până acum l-ar fi comis deja", menţionează în raportul său Rolf Mowatt- Larssen, publicat de Harvard Kennedy School of Gonvernments Belfer Center for Science and International Affairs.

Autorul raportului îi descrie pe liderii Al Qaeda ca pe nişte fanatici motivaţi, gata să aştepte o perioadă mai lungă de timp pentru a ataca în momentul oportun.

Este cunoscut faptul că în 2003 teroriştii plănuiau un atentat cu arma chimică în metroul din New York, dar planul a fost anulat la decizia lui Al Ayman-Zawahiri, nr.2 în ierarhia conducerii Al Qaeda. După cum spune într-un mesaj trimis de acesta şi interceptat de serviciile secrete americane, la acest plan s-a renunţat "de dragul a ceva mai bun", dar ce încerca el să spună el prin aceasta nu se ştie nici până astăzi.

Pe baza datelor operative de care dispunea pe vremea activităţii sale în CIA, Rolf Mowatt-Larssen indică în raportul său că teroriştii acţionau în paralel pentru a intra în posesia armelor de distrugere în masă, contactând în acest sens grupări capabile să furnizeze resurse pentru un atac terorist de anvergură sau informaţii în acest domeniu, precizează Agerpres.

Mai multe