Alarmă, Răzvan! România a pierdut penibil în Ucraina

29 mai 2010 21:31
Ultima actualizare:
Bogdan Lobonţ a avut partea sa de vină la primul gol al adversarilor, fiind depăşit de şutul violent expediat de Aliev.

România a jucat modest, mai ales în prima repriză, şi ne dă emoţii în privinţa calificării la Euro. Tricolorii au avut mai multe momente proaste decât bune la Lvov şi au pierdut cu două goluri primite pe final.

Fără vedete şi fără tragere de inimă, naţionala României a strâns jucători de pe unde a putut pentru un amical cu una dintre ţările organizatoare ale „europeanului" de peste doi ani.

Scuza lui Răzvan Lucescu:

Răzvan Lucescu: "Arbitrajul a fost revoltător"

Naţionala „roşie" a stat prost în teren, jucătorii lui Răzvan Lucescu au fost prinşi în ofsaid mai des decât permite răbdarea unui suporter, şi, colac peste pupăză, cei zece jucători de teren nu au trimis, în prima repriză, niciun şut pe spaţiul porţii!

Autogol Chivu pe final

Nu că omul din poartă, Bogdan Lobonţ, s-ar fi descurcat mai bine. „Lobby" a primit, în minutul 16, un gol din lovitură liberă, executată de la 30 de metri, de Aliev, care, e drept, a şi prins o „ghiulea" de excepţie. Totuşi, plasamentul prost şi kilogramele în plus ale celui care e rezervă la AS Roma trebuie luate în seamă.

În partea secundă, România a prins roşu şi în obraji. Cel dintâi şut pe spaţiul porţii a fost şi gol. Dar, ce gol! Tamaş a trimis o „bombă" de la 40 de metri, la firul ierbii şi pe lângă firele de păr ale lui Piatov.

Tricolorii au mărit numărul acţiunilor în careul advers, iar Daniel Niculae a înscris, pentru 2-1, un gol frumos, în urma unui sprint de gazelă. Ce au construit Chivu şi compania după pauză au şi irosit în doar câteva minute.

Konoplianka a egalat, iar, aproape imediat, căpitanul României, Chivu, a înscris un autogol după o fază confuză, dăruindu-le adversarilor o victorie de palmares. Până la final, Ucraina a rezistat, obţinând primul succes din istorie în compania noastră.

Vezi aici desfăşurarea meciului!

Ucraina - România 3-2

Ucraina: Piatov - Cigrinski, Kobin (Olinik 60), Oschepko (Polevoy 65), Timoşciuk - Mihalik, Gusev (Fedetski 88), Konoplianka, Aliev (Seleznov 90) - Milevski, Şevcenko (Khudobik 90+2).

Antrenor: Miron Markevici

România: Lobonţ - Maftei, Tamaş, Chivu, Raţ - Roman (Deac 79), Rădoi, Ghioane (Cociş 46), Cr. Tănase (Răduţ 88) - Bilaşco (Mazilu 85), An. Cristea (D. Niculae 46).

Antrenor: Răzvan Lucescu

Goluri: Aliev 16, Konoplianka 78, Chivu (autogol) 82 / Tamaş 56, D. Niculae 67

Stadionul „Ucraina", Lvov: 21.000 de spectatori

Arbitru: Pavel Kralovec (Cehia)

Mai multe