Alba: Investiţie de o jumătate de milion de euro în energie eoliană la Săsciori

5 mai 2011 14:31   Actualitate
Ultima actualizare:

Investiţia de 350.000 euro în turbine din zona Şesi,  din comuna Săsciori aparţine firmei Micro Wind Energy. Lucrările au demarat în 2010. „Turbina eoliană are o putere de 150 de kilowaţi. Investiţia a fost finalizată, iar acum suntem în faza de discuţii vizavi de valorificarea energiei ce poate fi produsă aici, care va fi furnizată doar în sistem naţional, iar preţul este reglementat de Agenţia Naţională de Reglementare a Energiei“, a precizat Mihnea Sârbu, reprezentantul firmei Micro Wind Energy.

Generator eolian de 200 Kw

În aceeaşi zona, investitorul va  demara, la sfârşitul lunii mai lucrările pentru montarea unui generator eolian, cu o putere de 200 de kilowaţi. Costurile sunt suportate din fonduri propri. 

„Suprafata de teren ocupată va fi de 539 metri pătraţi.Agregatul eolian va fi montat pe un pilon cu înălţimea de 25 de  metri  şi la  la o distanţă de aproximativ 240 de metri faţă de zona locuită. Racordul la sistemul energetic naţional se va face prin cablu subteran. Noi estimăm că în maxim trei luni, lucrările vor fi finalizate, iar generatorul va fi avizat şi autorizat de ANRE“, a completat Mihnea Sârbu.

Citiţi AICI mai multe detalii despre acest proiect.

Mai multe