Alertă de antrax în Bulgaria: trei cazuri de infectare
Un cioban de 47 de ani a luat infecţia de la o oaie bolnavă pe care o tăiase. Din fericire, nimeni din familie nu mâncase din carnea animalului, a cărui carcasă a aruncat-o într-o râpă de la capătul satului. starea lui Georgi Drosev este bună, urmând a fi externat săptămâna viitoare, relatează Realitatea.net.
Autorităţile au dezinfectat curtea pacientului şi au trecut la vaccinarea animalelor domestice din zonă.
Acesta pare să nu fie un caz singular în Bulgaria: cinci oi din nordul ţării au decedat în decurs de câteva zile, iar proprietarul acestora, dar şi un copil de 8 ani, prezintă semne de îmbolnăvire. Serviciile veterinare au ordonat vaccinarea tuturor celor 1.200 de oi şi 400 de vite din sat, iar staulul oilor a fost dezinfectat cu penicilină. Au fost trimise probe la Sofia pentru teste de antrax.
Antraxul sub formă cutanată se transmite de la animale la om, dar nu şi de la o persoană la alta. La om, boala poate avea o formă cutanată, una pulmonară şi una digestivă. Forma cutanată, care se manifestă prin vezicule, ulcer şi necroza pielii, este o formă mai uşoară, locul de pătrundere al bacilului în organism fiind pielea care a ajuns în contact cu agentul patogen. Această formă, netratată (cu penicilină), cauzează o mortalitate între 5 şi 20 % prin septicemie. În forma pulmonară calea de pătrundere a sporilor bacilului în organism este sistemul respirator şi boala se manifestă prin tuse, febră mare, frisoane, insuficienţă respiratorie, lichidul de secreţie răspândit prin tuse fiind foarte infecţios. Este o formă gravă a bolii, cu o mortalitate ridicată prin septicemie, între trei şi şase zile după infectare. În forma digestivă, agentul patogen pătrunde pe cale orală prin consum de carne infectată, cu apariţia diareii hemoragice, germenii intraţi în sânge pot produce septicemie, cu insuficienţe grave cardiace, renale, edeme, hemoragii şi necroze în organe. Mortalitatea este de 50 %, iar tratamentul se face cu antibiotice ce spectru larg.