Alessia, fiica lui Ilie Năstase, debutează pe marile ecrane

14 noiembrie 2012 15:40   Actualitate
Ultima actualizare:

Tatăl e talentat la tenis, fiica la actorie! Ilie Năstase are de ce să fie mândru. Fiica sa, Alessia (9 ani), va debuta pe marile ecrane şi îşi va demonstra talentul actoricesc în pelicula „Ho Ho Ho 2 - O Loterie de familie”.

Alessia va putea fi văzută de la 23 noiembrie, odată cu lansarea mult-aşteptatei continuări a primului film românesc de Crăciun.

În interpretarea Ancăi, o fetiţă extrem de prietenoasă şi ascultătoare, Alessia Năstase a petrecut două zile pe platourile de filmare ale comediei.

Pentru ea, a fost un test de talent pe care l-a trecut cu brio, dar şi distracţie. „Nu m-am decis dacă vreau să mă fac actriţă când voi creşte, dar cu siguranţă mă voi gândi la asta!", spune ea.

Mama ei, Amalia Năstase, e nerăbdătoare să-şi vadă fiica pe marile ecrane: ,,Am emoţii pentru debutul cinematografic al Alessiei şi ştiu că şi-a dat seama că în spatele unui rol stă foarte multă muncă. Dacă va dori să continue să fie actriţă, o voi sprijini din tot sufletul".

Mai multe