Alexa: "Putem câştiga titlul"

18 decembrie 2010 7:59   Actualitate
Ultima actualizare:

"Mă bucur mult pentru acest premiu şi sper ca anul care vine să fie şi mai bun decât 2010 şi să câştigăm un trofeu. Se poate cuceri titlul, mai sunt 18 etape şi se poate întâmpla orice. Va fi un retur de foc cu siguranţă. Dusan Uhrin ştie foarte bine Timişoara şi toată lumea se bucură de întoarcerea lui. Eu cred că el poate aduce titlul la Timişoara", a spus Alexa.

Dan Alexa regretă că Steaua a ratat calificarea în 16-imile de finală ale Ligii Europa. "Mi s-a întâmplat şi mie să pierd în prelungiri, este groaznic, mai ales că Steaua a pierdut şi calificarea. Îmi pare rău pentru ei. Consider că Steaua a făcut un joc foarte bun, pentru că Napoli a avut doar două ocazii mari pe final. Steaua a avut multă neşansă în acel meci", a completat Alexa.

Mijlocaşul formaţiei timişorene consideră că Oţelul va merita să evolueze în Liga Campionilor în cazul în care va câştiga titlul. "Oţelul îşi merită locul după cele 18 etape. Dacă vor fi pe primul loc şi la finalul sezonului, cu siguranţă vor merita să joace în Liga Campionilor", a subliniat Alexa.

Mai multe