Alexandru Arşinel, replică la criticile aduse după transplant: «Mă intrigă faptul că în jurul valorilor pot să apară asemenea gunoaie»
Alexandru Arşinel este implicat într-un adevărat scandal în urma transplantului de rinichi la care a fost supus la Cluj. Medicii sunt acuzaţi că l-au favorizat pentru că este actor şi i-au făcut operaţia la doar trei zile după ce s-a înscris pe liste.
Actorul a fost invitat la emisiunea "Jocuri de putere" de la Realitatea TV unde a povestit că el are probleme la rinichi de mulţi ani şi că este mirat că unele persoane spun că el nu merita un rinichi. Arşinel a făcut referire la jurnalistul Radu Banciu, care l-a criticat de mai multe ori în emisiunile sale.
"Printre sutele de transplanturi care s-au făcut în România, a trebuit şi Arşinel cu suferinţa lui renală de la 27 de ani, care nu a vorbit, nu a ieşit pe post ca un milog să spun ce suferinţă am, dar vă fac să râdeţi. Am încercat să-i facă să râdă pe mulţi care vroiau să plângă şi acum îmi întorc spatele pe baza unor declarţii pe baza unor înveninaţi, mă intrigă faptul că în jurul valorilor pot să apară asemenea gunoaie. Mă intrigă declaraţia acestui om care a intrat în curtea mea când tata nu era acasă şi mi-a atacat prestigiul care l-am acumulat cu greu şi mi-a blestemat copilul. Pot să-l iert pe individul ăsta că mi-a atacat copilul? Vreau să mă întorc la Bucureşti şi să-i spun ieşi afară jigodie ordinară din curtea mea. Nu pot să uit niciodată! Este un tip complexat şi cu frustrări foarte mari. CNA-ul şi instituţiile trebuie să igienizeze această hazna", a declarat Arşinel.
Bendeac nu se lasă! Îl face praf pe Alexandru Arşinel, după transplant!