Alexandru Ciucu, schi extrem în Austria
Alexandru Ciucu a trecut, în doar câteva ore de zbor cu avionul, de la cele 30 de grade Celsius din Dubai, la iarna veritabilă din munţii Alpi. După vacanţa exotică petrecută în Emiratele Arabe Unite, designerul a ajuns, alături de soţia lui, Alina Sorescu, în Kitzbuhel, Austria unde a practicat sportul său de iarnă preferat, schi-ul.
Echipat ca la carte, Alexandru Ciucu a ajuns chiar şi pe pârtia neagră de la Schwarzkogel, cu o înclinaţie de 70 de grade, o adevărată provocare pentru amatorii sporturilor extreme. În acest timp, soţia lui a preferat pârtiile de dificultate medie din Kitzbuhel, unde a schiat alături de grupul de prietene care i-a însoţit în vacanţă.
“Am avut, în primă instanţă, un şoc termic. Asumat, ce-i drept. Am trecut de la plajă, soare şi 30 de grade Celsius, la cele -5 grade din Austria, din timpul zilei. A fost ca un adevărat duş scoţian, însă bine că nu ne-am ales cu nici o răceală. Am prins, din păcate, doar două zile de vreme bună, de care am profitat la maximum. În restul perioadei a fost ceaţă, iar pârtiile au fost impracticabile. Nu am avut încotro decât să stăm la hotel şi să mergem la spa, şi apoi să facem shopping în oraş”, a povestit Alexandru Ciucu, pentru Click!
Alexandru şi Alin aua făcut, înainte să ajungă la Bucureşti, o escală de trei zile la Florenţa. În “oraşul Renaşterii”, designerul a avut mai multe întâlniri de afaceri cu stilişti şi furnizori de materiale fine pentru viitoarea lui colecţie de costume masculine.