Alexia nu mai poate auzi poveştile mamei!
„În februarie 2010, am sesizat că fetiţa mea nu mă aude. M-am îngrijorat tare şi la început am refuzat să cred că există o problemă medicală, mai ales că ea vorbea. Dar am decis să începem investigaţiile medicale", ne-a povestit Ana, mama Alexiei.
Cele două au luat drumul spitalelor de pediatrie din Capitală. Medicii ORL au diagnosticat-o pe fetiţă cu otită seroasă bilaterală, iar copila a luat multe antibiotice.
A urmat extirparea polipilor, însă fără nici un efect benefic. În urma unor teste de specialitate, a fost pus un diagnostic crunt, care avea să zdrobească inima mamei.
„Alexia are hipoacuzie neurosenzorială bilaterală, medie, de gradul I. Pentru asta nu există nici operaţie, dar nici tratament, nicăieri în lume. Singura şansă este protezarea. Ea are nevoie de două aparate auditive, dar costul lor, depăşeşte posibilităţile mele", spune Ana.
Casa Naţională de Sănătate poate deconta suma de 900 de lei pentru protezarea auditivă a Alexiei.
Restul, adică 10.000 de lei, trebuie să-i strângă mama.
Grea misiune pentru un părinte care îşi creşte singură fetiţa şi care, acum e şomeră.
Dacă cineva vrea să o ajute pe Alexia să audă, ca un copil normal, să sune la telefon: 021.407.76.80.
Noi conturi pentru campania «Din inimă pentru copii»!
Începând din acest moment, Fundaţia Cosmir a trustului Adevărul Holding a obţinut dreptul legal să se numească Fundaţia Adevărul.
La BCR Sucursala Pipera s-au deschis urmatoarele conturi pentru noua Fundaţie Adevarul, toate fondurile strânse anterior fiind transferate aici:
Cont lei: RO09RNCB0286001133100003
Cont euro: RO36RNCB0286001133100002