Alina Puşcaş şi-a ales rochia de cununie! Află cum va arăta

18 iulie 2012 5:49   Actualitate
Ultima actualizare:

Alina Puşcaş, prezentatoarea show-ului „Te cunosc de undeva", de la Antena 1, se pregăteşte pentru oficializarea relaţiei cu iubitul ei, Viktor.

Vedeta şi-a ales deja ţinuta pe care o va purta la cununia civilă şi spune că acum aşteaptă confirmarea autorităţilor din Germania.

„Am depus actele şi aşteptăm confirmarea autorităţilor, permisiunea de a face şi programarea cununiei civile. Mi-am ales ţinuta pe care o voi purta, va fi una Manuri by Manuela Pungan. Am fost sfătuită de Manuela să păstrez tradiţia albului, şi pentru că nu-mi doream să fie totuşi o ţinută clasică, am adăugat nişte accesorii foarte dragi mie şi stilului meu: ţinte, capse şi fâşii de piele. Aşadar, rochiţa va fi albă cu detalii de piele crem şi ţinte metalice. Nu cred că vom avea o petrecere după cununia civilă, poate un fel de ieşire cu membrii familiei... lăsăm petrecerea pentru nuntă", a declarat Alina Puşcaş, pentru Ring.

Alina şi iubitul ei şi-au făcut şi planuri de vacanţă: „Anul acesta am reuşit să ne organizăm o vacanţă în adevăratul sens al cuvântului, deoarece vom fi plecaţi aproximativ două săptămâni în Grecia, în Santorini. Am închiriat o viluţă foarte frumoasă pe coasta Oia şi aşteptăm cu nerăbdare relaxarea, briza, cocktailurile, fructele de mare, plimbările cu ATV-urile şi cele mai frumoase şi romantice apusuri".

Mai multe