«Am dat şpagă la spital ca să aibă grijă de fetiţă!»

3 septembrie 2010 18:03   Actualitate
Ultima actualizare:

Statutul de vedetă l-a ajutat din plin pe CRBL, în urmă cu două săptămâni, când soţia sa, Elena, s-a internat la Municipal pentru a o aduce pe lume pe fiica lor, Alessia.

„Soţia mea a născut la Municipal, iar medicii au avut grijă de ea şi de fetiţă pentru că sunt eu CRBL şi pentru că am oferit mici atenţii, ca să fie totul bine. Sunt un tătic fericit. Până la urmă, pentru asta te pregăteşti în viaţă. Alessia plânge toată noaptea, dar asta e, până la urmă o să ne obişnuim. Spăl scutece, îi fac baie", ne-a declarat CRBL.

Micuţa Alessia Ecaterina va fi botezată la sfârşitul lunii octombrie.

Tătic responsabil, solistul se pregăteşte deja pentru adolescenţa fiicei: „Asta e, va fi fata lui tata. Sper să nu aibă prieteni doar din interes. Eu deja am început să mă gândesc, să fac economii pentru perioadele când va vrea să plece în vacanţe", ne-a mai spus CRBL.

Mai multe