Ambalajele din plastic te pot îmbolnăvi de inimă

19 ianuarie 2010 16:42   Actualitate
Ultima actualizare:

Feriţi-vă de recipientele din plastic policarbonat! Casoletele, biberoanele sau sticlele refolosibile din plastic favorizează apariţia bolilor de inimă, atrag atenţia cercetătorii de la Universitatea din Exer, Marea Britanie.

Ambalajele alimentare, lentilele de ochelari şi biberoanele conţin o substanţă periculoasă, care favorizează atât apariţia bolilor de inimă, cât şi a cancerului de sân şi testicular.

Oamenii de ştiinţă britanici au dat publicităţii rezultatele unui studiu, potrivit căruia substanţa respectivă, care se numeşte bisfenol A sau BPA, perturbă puternic sistemul hormonal.

Atenţie la aceste simboluri de pe cutii!

"Şi inima este o glandă hormonală, care produce hormoni specifici. Prin urmare, inclusiv inima este afectată de bisfenol, apărând, astfel, afecţiuni cardiace", ne-a declarat prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

Trebuie ştiut că policarbonatul este un plastic rigid, transparent şi incasabil, care se zgârie uşor şi este folosit pentru a înlocui sticla. Pe recipientele din policarbonat apar următoarele marcaje, alături de simbolul de reciclare: 03, 07 sau "PVC".

Cele care nu conţin po­­licarbonat fie sunt in­­scripţionate cu "BPA free", fie cu cifra 05 sau marcajul "PP". De asemenea, plasticul acestora este fie semiopac, fie colorat.

Mai multe