Ambulanţele, amendate ilegal de drumari
În afara faptului că sute de buzoieni au reclamat deja la instanţe faptul că primesc sancţiuni nejustificate, au ajuns acum să fie amendate până şi maşinile instituţiilor scutite prin lege de la plata rovignietei.
Este cazul autospecialelor de intervenţie de la Salvare, Poliţie sau Pompieri. Reprezentanţii serviciului de ambulanţă din Buzău se plâng că în doar 30 de zile s-au trezit că au de achitat sume consistente cuprinse între 250 de lei şi 4.500 de lei de fiecare maşină, pentru neplata taxei de drum.
„Considerăm că este o exagerare şi un abuz. În numai o lună au fost amendate peste 40 de maşini de intervenţie. Am trimis adrese către Compania Naţională a Drumurilor, prin care am comunicat numerele de înmatriculare a 36 de maşini din serviciul nostru, dar degeaba. Oricum am contestat aceste amenzi la instanţă, iar primul proces este fixat pe 22 septembrie", a spus Ioan Nicolae, jurist în cadrul Serviciului de Ambulanţă din Buzău.
Camerele de supraveghere nu îi iartă nici pe şoferii care plătesc rovigneta
Culmea este că mulţi dintre şoferii amendaţi la Buzău aveau rovignetă, dar nu figurau în baza de date. Cel puţin aşa afirmă drumarii.
„Şoferii care şi-au cumpărat maşini în leasing, iar numărul de înmatriculare figurează pe un alt proprietar, au reclamat cele mai multe nereguli. Mulţi nu au mai anunţat Compania de Autostrăzi de înstrăinarea maşinii, aşa că s-au trezit că sunt amendaţi cu toate că au achitat rovignieta. Alţii au înregistrat greşit numărul de şasiu sau numărul de înmatriculare la staţiile Peco. Noi nu avem nici o vină, pentru că sistemul procesează datele automat", a declarat Bogdan Tudor, director în cadrul Companiei Naţionale a Drumurilor. Judecătorii spun că singura modalitate prin care poţi scăpa de o amendă este o contestaţie la procesul verbal de contravenţie.