Americanii au descoperit dinozaurul cu armură

2 noiembrie 2009 21:16   Actualitate
Ultima actualizare:

În Statele Unite ale Americii a fost descoperită o nouă specie de dinozauri ierbivori, numită Tatankacephalus cooneyorum, care face parte din familia anchilozaurilor.

Potrivit cotidianului spaniol "ABC", animalul avea şase metri lungime şi scheletul său era compus din mii de oase, aşezate ca o armură. În urma probelor de laborator s-a stabilit că această specie de dinozauri a trăit în urmă cu 112 milioane de ani.

Paleontologii Bill şi Kris Parsons au găsit 90% din craniul dinozaurului pe colinele din Cloverly, Statele Unite ale Americii.

"Acesta este primul anchilozaur care s-a demonstrat că a trăit în perioada cretacică timpurie. Această descoperire ne-a demonstrat că teoriile noastre în privinţa perioadei în care au trăit dinozaurii nu sunt valabile", a declarat Bill Parsons.

Află de pe adevarul.es cu ce a schimbat noua descoperire teoriile paleologilor.

Mai multe