Americanii sunt incredibili! Fetiţă de 6 ani arestată şi scoasă din grădiniţă cu cătuşe la mâini - VIDEO
Salecia Johnson a făcut o criză de nervi şi a început să arunce cu diferite obiecte în pereţi, a îmbrâncit câţiva colegi şi a împins o etajeră care a căzut peste piciorul directorului grădiniţei. Incapabili să o stăpânească, educatorii au chemat poliţia.
Conform procesului verbal întocmit de echipajul care s-a deplasat la grădiniţă, atunci când unul dintre poliţişti a încercat să o calmeze, fetiţa „s-a luptat cu el”. În consecinţă, poliţistul a fost „nevoit” să-i pună cătuşele, „pentru siguranţa ei şi a celor din jur”.
Poliţiştii susţin că au încercat „de şase ori” să o contacteze pe mama Saleciei, înainte de a o conduce la secţie, de unde a fost eliberată mai târziu în custodia unei mătuşi.
Răspunzând criticilor venite din partea părinţilor, care susţin că încătuşarea fetiţei a fost un abuz, poliţiştii au afirmat că orice persoană reţinută, care este transportată la secţie, trebuie să poarte cătuşe la mâini, iar legea nu prevede nicio limită minimă de vârstă pentru aplicarea acestei proceduri.