Anamaria Prodan a mers cu un vas de marguerita la gât în Vegas - FOTO
Joia aceasta, la Prodanca şi Reghe: Aventura americană ai o petrecere cum nu ai mai văzut, nu într-un club, ci chiar pe celebrul bulevard Strip din Vegas!
Telespectatorii vor descoperi alături de Anamaria Prodan cum petrec americanii şi cum arată viaţa de noapte în Vegas, distracţia pe tărâm american fiind foarte diferită de cea din România. Ca şi ceilalţi turişti, înainte de petrecere Anamaria a cumpărat o "vază" plină de marguerita! Vasul are aproape 1 metru, iar americanii merg pe stradă cu el prins de gât şi beau marguerita cu paiul!
Deşi iniţial Anamaria a promis că îl ţine ea, vasul gigantic a ajuns în scurt timp să fie plimbat prin Vegas pe umărul lui Laurenţiu care chiar o rugase să ia unul mai mic. Cum nu aveau, cei doi au ajuns să plimbe, de la unul la altul, când la gâtul Anei, când pe umărul lui Laurenţiu, "vaza" de 1 metru plină cu aproape doi litri de marguerita, fără să consume prea mult din conţinut.