Anastasia Soare: «Nu există nicio diferenţă între Mihaela Rădulescu şi Naomi Campbell»
Aflată în România pentru a-şi lansa un salon de cosmetică în Bucureşti, Anastasia Soare a fost invitată vineri la Acces Direct pentru a vorbi despre cariera şi planurile ei de viitor.
Regina Sprâncenelor i-a povestit Simonei Gherghe cum a părăsit ţara şi a mărturisit că a fost una dintre cele mai bune decizii din viaţa sa.
"Am plecat în SUA acum 21 de ani şi am făcut ceea ce mi-am dorit să fac şi am ajuns aici. Am plecat în State în 1989. Motivele le ştie toată lumea: era greu să exişti, trăieşti aici.
Soţul meu era comandant de navă, cred că a fost coleg cu Băsescu. Când am ajuns mi-a fost extrem de greu să exist. Nu mă gândeam la succes pentru că a fost o luptă de supravieţuire fiindcă nu ştiam limba.
Timp de 6 luni eu şi fiica mea plângeam întruna. După 4 ani am început să mă adaptez. După ce am lucrat într-un salon, mi-am deschis afacerea mea. Apoi m-am întors în România şi mi-am dat seama că nu pot să lucrez aici. M-am întors la L.A şi mi-am deschis salonul.", a spus Anastasia la Acces Direct.
«Nu există nicio diferenţă între Mihaela Rădulescu şi Naomi Campbell»
Regina Sprâncenelor susţine că datorită meseriei sale a devenit prietenă cu foarte multe vedete.
"De 20 de ani am relaţii de prietenie cu foarte multe vedete, devii parte din viaţa lor, am fost alături de ele şi la bine şi la greu. Diferenţa dintre Mihaela Rădulescu şi Naomi Campbell este aceeaşi. Pentru mine toate vedetele sunt la fel.
Madonna este un star mai diferit de restul. Ea are o gardă, imaginară, în jurul ei şi nu te lasă să te apropii de ea. Nu poţi să te împrieteneşti cu ea. Poţi să vorbeşti cu ea, e comunicativă. Nu pot să compar relaţia pe care o am cu Jennifer Lopez, cu cea pe care o am cu Madonna. Sunt o prietenă foarte bună cu Jennifer Lopez.
Este foarte frumoasă, uneori este mai frumoasă nemachiată. I-am cunoscut copiii. Chiar săptămâna trecută am pensat-o pentru o şedinţă foto. Jennifer Lopez este o mămică extraordinară.", spune Anastasia.
«David Beckham a lăudat fotbalul românesc»
"Acum 3 săptămâni am fost la Victoria şi David Beckham, suntem vecini şi merg des să le fac sprâncenele. Şi le-am spus că plec în România, David a fost mirat şi mi-a spus: «nu ştiam că eşti din România, aveţi un fotbal foarte bun: Hagi, Mutu, Chivu", a mai declarat aceasta.