Anca Serea arată senzațional la doar câteva ore după ce a născut - FOTO
Anca Serea, logodnica lui Adi Sînă, a născut aseară un băiețel sănătos. Proaspeții părinți nu-și mai încap în piele de fericire.
Cu toate că a născut în urmă cu câteva ore și este la al treilea copil, prezentatoarea tv arătă extraordinar. Fără kilograme în plus și strălucind de bucurie.
"Mă simt excelent. Mă consider o persoană foarte norocoasă. Băieţelul nostru, Noah, este un campion, este un copil cuminte. Alături de Adi și mama mea, totul a decurs bine. Sunt bine atât fizic, cât şi psihic", a spus Anca Serea la Acces Direct.
"Mă bucur că este un copil sănătos, frumos. A avut 3,700 la naștere, 52 de centimetri și a luat nota 10. Îl cheamă Noah Iosif Sînă", a adăugat Adi.
Pentru Anca Serea este cel de-al treilea copil, primii doi provenind dintr-o căsnicie anterioară. Tatăl acestora nu mai este în viaţă.