Andi Moisescu se destăinuie: «Narcis Ianău este un fenomen»
Andi Moisescu, membru al juriului de la "Românii au Talent" s-a exprimat pe blogul personal în legătură cu prima semifinală a emisiunii concurs.
El şi-a spus părerea despre cei trei finalişti şi a vorbit şi despre concurenţii despre care regretă că au părăsit concursul.
"Îmi pare rău de Titani Funky Fresh. Cred în continuare că e o gașca foarte talentată. Patru “nebuni”, unul mai carismatic si mai expresiv decât celălalt. Sigur o să mai auzim de ei. Mai ales că o să-i invit eu în ApropoTV, cât ar bate din palme.
Îmi pare rău de Reka și Ștefan. Fiecare dintre ei are ceva pus deoparte, dar împreună sunt și mai simpatici. Nu le-am pus la îndoială niciodată talentul. Le-am sugerat să concureze ca o echipă, fiind împreună și în viața de zi cu zi, pentru că am crezut în șansa lor. Chiar dacă n-a fost să fie, și de ei o să mai auzim. Cel mai curând tot în ApropoTV.
Îmi pare rău de avocatul Mihai Cămărăscu. Deși i-am spus-o și-n preselecții. Cred că deja a câștigat. Cu ajutorul fiicei sale, care a avut inspirația si ambiția să-l convingă să se înscrie în concurs, omul și-a împlinit visul. Le-a arătat oamenilor adevărata sa pasiune. Mi-ar plăcea să mai auzim dacă nu de el, măcar de alții ca el.
Mă bucur pentru Narcis Ianău. Despre el nu simt nevoia să mai spun prea multe. Narcis nu mai e doar un talent. Este un fenomen. A început să aibă încredere în el și să se simtă foarte bine cu noul lui statut. Am sentimentul că bucuria în ce-l privește o să devină o obișnuiță"