Andi Moisescu şi-a ascuns drama în spatele zâmbetului: «Am pierdut şi noţiunea de tată»

26 septembrie 2013 10:31   Actualitate
Ultima actualizare:

Andi Moisescu este una dintre cele mai urmărite şi îndrăgite vedete de la noi. Mereu cu zâmbetul pe buze, realizatorul emisiunii „Apropo TV" nu a dat nicio clipă de bănuit că perioada copilăriei sale a fost marcată de dispariţia tatălui, care a ales să-i părăsească.

Vedeta PRO TV a povestit într-un interviu acordat adevărul.ro cum l-a marcat absenţa tatălui şi cum a reuşit să treacă peste asta. Moisescu a mărturisit că deşi la un moment dat a încercat să-l găsească, asta a fost imposibil.

"Din momentul în care a plecat nu a mai dat niciun semn. Când eram mai tânăr am încercat să dau de el, nu am reuşit, sub nicio formă. Ca să ţi-o zic p-aia dreaptă, am pierdut şi noţiunea de tată. Poate că într-un fel e o eliberare pentru noi, nu te mai gândeşti, pentru că dacă o faci o să suferi. Te obişnuieşti cu ideea.

Moisescu a mărturisit că lipsa tatălui său l-a motivat să trateze acest statut cu mai multă seriozitate şi să se ocupe mai îndeaproape de cei doi băieţi pe care-i are împreună cu soţia lui, Olivia Steer. Vedeta Pro Tv a subliniat că absenţa tatălui din viaţa lui a fost un mare câştig pentru el şi pentru copiii lui, pentru că l-a motivat să fie un tată mai bun.

"La un moment dat o să-i ierţi plecarea şi o să-l uiţi de tot. E singura soluţie. Pe mine, dacă vrei, m-a motivat să privesc cu mult mai multă seriozitate rolul meu de tată pentru copiii mei. Să fiu ceea ce el n-a putut să fie. Din punctul ăsta de vedere, cred că este un mare câştig atât pentru mine, cât şi copiii mei. Nu judec oamenii, mi se pare că fiecare om poate să facă ce vrea el cu viaţa lui. Sigur, asta înseamnă că are dreptul să nu-şi asume nişte responsabilităţi pe care ar fi trebuit.", a mai spus acesta.

Juratul de la "Românii au talent" a ţinut să precizeze pentru cei care-şi doresc copiii, că aceştia sunt o mare responsabilitate. Andi a spus că a văzut cazuri în care micuţii au fost distruşi de părinţi care nu au realizat ce înseamnă să dai viaţă unui copil. Totodată, Moisescu a a spus că el şi soţia lui au devenit părinţi în momentul în care au considerat că sunt pregătiţi pentru asta şi nu înainte.

Atunci când faci un copil, o spun pentru cei care urmează să facă acest lucru (zâmbeşte), ar trebui să fie conştienţi că îşi asumă o mare responsabiltate, pentru că au o viaţă pe mână. Sunt cazuri în care nişte copii sunt, să nu zic distruşi, mai necăjiţi din cauza unor părinţi care nu realizează ce au făcut, de fapt. Să faci copii nu e ceva la modă, nu ţine de etichetă sau de brand personal. Eu cu Olivia ne-am gândit mult înainte să facem copii. Nu a fost o întâmplare, noi am făcut copii atunci când am considerat că suntem pregătiţi.", a spus Andi Moisescu pentru adevărul.ro.

FOTO Ghici cine este băieţelul acesta! A ajuns o mare vedetă la noi!

Andi Moisescu, gest şocant după o înmormântare. Vezi ce a făcut!

Cum se joacă băieţii lui Andi Moisescu, David şi Luca

Mai multe