Andone: ”Mai bine pierdeam decât să jucăm așa”

28 noiembrie 2010 7:49   Actualitate
Ultima actualizare:

"Am făcut un joc slab. Am dominat repriza a doua, dar o presiune fără ocazii. A fost puţin ca să putem bate o echipă cu moral bun. Rezultatul e echitabil. Am avut două contraatacuri în repriza a doua şi în rest nimic. Iar am ratat ocazia să ne mai apropiem de echipele fruntaşe. Iar nu o să fie linişte, iar vor fi discuţii. Mai bine pierdeam decât să jucăm aşa cum am jucat azi! Am rulat foarte mult jucătorii, m-am gândit mult înainte de meci pe cine să bag. I-am ales pe Danciu şi Ganea în atac pentru că sunt jucători de viteză", a declarat Andone la conferinţa de presă de după meci.

Tehnicianul roș-albilor a demontat orice complot împotriva lui Ianis Zicu, așa cum anunțase patronul timișorenilor Marian Iancu înainte de meci. ”Nu cred că vreun jucător al lui Dinamo sau eu am spus că îi vom rupe picioarele lui Zicu. Eu ţin la Zicu. L-am ajutat să ajungă la Inter Milano. Mie dacă un patron îmi zice să nu bag un jucător, plec. E o prostie să opreşti un jucător ca Zicu să joace că a auzit Iancu că o să-i rupem noi picioarele”, a mai spus Andone, care întrevede totuși și șanse infime pentru titlu.

”Dacă terminăm la 4-5 puncte de Oţelul, avem şanse. Oţelul va avea meciuri mai grele în retur. Noi trebuie să batem în ultimele două meciuri ale anului, apoi şefii vor trage linie şi se vor lua decizii. Responsabilitatea mea este să explic, să întăresc echipa”, a încheiat antrenorul celor de la Dinamo

Mai multe