Andone: "Obiectivul este să terminăm în primele cinci locuri"

1 aprilie 2010 8:37   Actualitate
Ultima actualizare:

Ioan Andone a fost prezentat oficial ca antrenor al echipei Rapid. El şi-a expus obiectivele imediate.

Antrenorul a declarat că va încerca săschimbe atitudinea jucătorilor. "Am fost onorat de oferta Rapidului, nu mi-a trebuit mult timp să accept, e un moment delicat, poate altfel nici n-aş fi fost ofertat. E o perioadă de trei meciuri fără victorie, trebuie să ne revenim, să terminăm în primele cinci. E un obiectiv clar pentru mine şi pentru jucători. Sper să schimb ceva din atitudinea lor. Suporterii aşteaptă dăruire totală. E simplu, pentru mine lucrurile nu sunt complicate", a spus Andone în cadrul unei conferinţe de presă.

George Copos era şi el mulţumit de mişcarea făcută: "Trebuie să-i calce pe jucători pe glezne. Sunt unii plătiţi cu 300 de mii de euro, iar noi suntem pe locul 7. Aşa ceva nu se poate. Are o misiune delicată, complicată şi trebuie să-i calce ca să înţeleagă că trebuie să facă performanţă. Eşti condamnat să câştigi şi cu Dinamo şi cu Steaua, eşti condamnat să câştigi şi cu celelalte echipe. Andone a semnat după 8 ore de negocieri".

Mai multe