Andra şi Cătălin Măruţă, în vizită la Pepe după botez
Vânzoleală mare, ieri, la reşedinţa lui Pepe şi a soţiei sale, Raluca. La o zi după botezul fiicei lor, Maria, naşii micuţei, Andra şi Cătălin Măruţă, au venit acasă la părinţii ei, pentru a-i face tradiţionala băiţă.
După ce i-au avut naşi de cununie, Pepe şi soţia lui au vrut musai ca naşi pentru fetiţa lor să fie tot soţii Andra şi Cătălin Măruţă. Aşa cum s-a şi întâmplat duminică. Fetiţa lui Pepe a fost creştinată la Biserica Sfântul Spiridon cel Nou, din Capitală, iar petrecerea s-a ţinut la restaurantul Aristocrat, acolo unde au chefuit şi după cununia civilă.
Andra şi Cătălin Măruţă au fost naşi, duminică, pentru fetiţa lui Pepe
Chiar dacă petrecerea de după botez a ţinut până dimineaţa, Andra şi Cătălin Măruţă au dormit câteva ore, apoi s-au prezentat la vila lui Pepe din Pipera, pentru a-şi onora îndatoririle de naşi. Potrivit tradiţiei, naşii trebuie să-i ia mirul fetiţei proaspăt creştinate şi să o îmbăieze. Astfel, naşii au petrecut împreună cu finuţa lor şi părinţii acesteia câteva ore bune în cursul zilei de ieri.
Fotoreporterii Click! i-au surprins în timp ce părăseau vila din Pipera, în jurul orei 16.00. Cei doi păreau pe grabă - lucru lesne de înţeles, având în vedere că celebrul naş trebuia să ajungă la serviciu, întrucât emisiunea „Happy Hour" pe care o prezintă la PRO TV este în direct, zilnic, de la 17.30.