Andrade ameninţă: ''Vreau să-l înving prin KO pe Bute''!

11 septembrie 2009 18:21   Actualitate
Ultima actualizare:

de Elsion Vaso

Boxerul mexican Librado Andrade a început războiul psihologic cu românul Lucian Bute, campionul mondial la categoria super-mijlocie (versiunea IBF), pe care îl va întâlni pe 28 noiembrie, la Quebec.

'Sunt convins că primul meci dintre noi a lăsat ceva urme în capul lui Bute. O mică îndoială, ceva care să îi amintească faptul că sunt capabil să lovesc puternic şi să-l înving. Lucian poate să domine meciul şi de această dată, însă aştept să facă din nou o greşeală, ca în primul meci. Vreau să-l înving prin KO, oficial de această dată', a declarat Andrade în cursul unei conferinţe de presă.

Campionul român l-a învins la puncte pe Librado Andrade, pe 24 octombrie 2008, însă mexicanul a contestat victoria lui Bute, pe care reuşise să-l trimită la podea cu câteva secunde înaintea gongului final.

'Am făcut o greşeală atunci deoarece, după ce l-am dominat tot meciul, am rămas în faţa lui. Nu am dorit să fac spectacol, ci pur si simplu să-mi fac în continuarea treaba, aşa cum reuşisem timp de 11 runde. A fost o eroare, care a trecut şi cred că asta a făcut din mine un boxer mai bun', a răspuns Bute.

Pentru a fi sigur de victorie, antrenorul românului, Stephane Larouche, i-a pregătit lui Bute 'cel mai dur cantonament din viaţa sa'. 'I-am găsit nişte +buldozere+ drept parteneri de antrenament. După asta, vă promit ca va face să explodeze sala prin prestaţia sa. Este cu adevărat fericit să vină la Quebec şi nu se gândeşte decât la victorie', a precizat Larouche.

'Lucian a primit mai multe oferte, una dintre ele de la Carl Froch, însă ceea de şi-a dorit a fost să-l înfrunte pe Andrade, pentru a risipi orice îndoială', a adăugat antrenorul românului.

Organizatorii meciului dintre Bute şi Andrade vor pune în vânzare, pe 19 septembrie, cele 16.000 de bilete pentru marea confruntare din 28 noiembrie, găzduită de arena Colisee Pepsi din Quebec,

'Cred că va fi o ambianţă chiar mai bună decât cea de la Montreal. Va fi o seară specială pentru mine, deoarece îmi doream de mult timp să revin aici. Pentru a rămâne campion, trebuie să fiu într-o mare formă şi asta mi-am propus', a mai spus Lucian Bute.

Mai multe