Andreea Bododel, fosta iubită a lui Liviu Vârciu: «Nu mai vreau atenţie pentru că am fost cu "X"»

11 iulie 2011 5:57   Actualitate
Ultima actualizare:

Frumoasa brunetă a declarat într-un interviu pentru showbiz.ro că nu este fericită că a devenit celebră datorită relaţiei cu Liviu Vârciu.

"Când am văzut primul articol cu mine şi cu Liviu Vârciu în ziar nu ştiam cum să reacţionez. Nu vroiam să mă remarc aşa, dar am observat că la noi eşti mai mediatizat dacă te cuplezi cu cineva din lumea mondenă decât dacă... nu ştiu... câştigi un concurs de Miss sau ai o prezentare inedită, cânţi, dansezi sau mai ştiu eu... Oricum un singur lucru mi-e clar... e foarte trist să nu mai ai viaţă privată", a declarat Andreea.

Tânăra susţine că nu vrea să fie cunoscută doar fiindcă a fost iubita cuiva.

"Este mai uşor să te dezbraci decât să faci ceva constructiv probabil. Eu îmi doresc doar să nu fiu criticată. Părerile sunt împărţite orice aş face, dar în niciun caz nu mai vreau atenţie pentru că am fost cu "x". A fost greşeala mea că am acceptat să intru în jocul ăsta şi o recunosc, dar nu e niciodată prea târziu să faci ceva interesant şi care să-ţi placă şi lumea să te aprecieze la adevărata ta valoare", a spus ea.

Andreea şi-a încheiat socotelile cu Liviu Vârciu din cauza geloziei lui. Ea a mărturisit, în urmă cu câteva săptămâni, că nu a mai putut să-i facă faţă.

"Gelozia era la ordinea zilei! El îmi controla telefonul, dar eu nu aveam voie sa mă uit în telefonul lui", mărturisea Bododel.

Mai multe