Andreea Esca, 12 ani de căsnicie: «Mă sperie cât de repede a trecut timpul»

26 aprilie 2012 6:16   Actualitate
Ultima actualizare:

Pe 29 aprilie, ziua în care ProTv Internațional împlinește 12 ani prezentatoarea emisiunii "Weekend cu Monica Dascălu" le va oferi telespectatorilor săi o intâlnire specială.

Andreea Esca, prezentatoarea Știrilor ProTv va sta de vorba cu Monica și le va povesti și românilor din afara țării despre faptul că și ea va sărbători duminică tot 12 ani, de când s-a căsătorit.

"Eu m-am căsătorit în ziua în care a fost lansat ProTv Internațional. Mă gândesc la faptul că dacă vreodată uităm, ne putem suna unii pe alții să ne aducem aminte de aniversări", a spus, amuzată de coincidență, Andreea.

Întrebată de Monica ce s-a schimbat în acești 12 ani, vedeta a răspuns "În fiecare zi, făcând diverse lucruri și având o viață dinamică nu prea știu unde au trecut acești ani. Pe de o parte mă bucur, dar mă și sperie cum a trecut atât de repede timpul, dar pe de altă parte noi suntem niște oameni care ne simțim împliniți și fericiți și asta cred că e cel mai important", a adaugat ea, completand ca faptul ca are o familie echilibrata si asta ii aduce multa bucurie.

Mai multe