Andreea Ibacka: «Eu gătesc, iar Cabral devorează»

Cum sunt împărţite sarcinile din bucătărie în familia Cabral şi Andreea Ibacka? Simplu: ea găteşte, soţul devorează. Cabral are liber doar la spălatul vaselor, activitate care, evident, nu-l încântă.

„Mi-e clar: soţul are două mâini stângi în bucătărie. Aşa că îl pun doar să spele vasele, ceea ce, desigur, nu-i place, aşa că tot eu le spăl", spune Andreea.

Ca o soţie model, face în casă ciorbiţe, friptură la cuptor, pui cu fel de fel de sosuri, paste în toate culorile, salate cu dressing, murături etc. Doar deserturi nu ştie să facă, iar aici „preia comanda" Cabral. „Desertul îl fac eu", spune cu mândrie.

„Şi oferta e nelimitată: ceai de mentă, ceai de tei şi ceai de muşeţel. Ba odată am făcut chiar şi pâine cu gem". Deci, aţi înţeles! În schimb, este extrem de pofticios. Îşi aduce aminte că erau la un grătar, cu prietenii.

Şi, fiindcă băieţii erau responsabili cu focul, fetele au mers la cumpărături. S-au cam lungit la supermarket, timp în care băieţilor li s-au lungit urechile de foame. La întoarcere, pe lângă bere, legume şi carne, au adus şi nişte beţe lungi anti-ţânţari.

„Al meu, curios şi pofticios nevoie mare, a băgat repede mâna în pungă, a scos un băţ şi, ferm convins că-i vreun cârnat minune, a muşcat o gură zdravănă, lăsându-mă fără drept la apel. Bine, poate că de dragul momentului şi al poveştii nici nu l-aş fi oprit, dar cert este că n-am avut timp de reacţie. De atunci, întreabă mereu ce-i de mâncare", povesteşte amuzată Andreea.

Şi ea e pofticioasă, însă doar la dulciuri. Sunt plăcerea ei vinovată, asumată. În rest, dacă e singură, nu găteşte nimic pentru ea.

„Eu gătesc cu plăcere pentru ai mei, de nevoie pentru mine. Nu ştiu cum se face, dar atunci când trebuie să pregătesc doar pentru mine, dispare ­toată motivaţia şi mă mulţumesc cu vreo două sendvişuri", adaugă ­Andreea. 

Se descurcă de fiecare dată cu ce are prin cămară

Andreea nu găteşte după cărţi de bucate, ci după instinct, cu ce are prin ­frigider şi prin cămară. „Cabral mereu mă ia peste picior fiindcă atunci când, aparent, rămânem fără mâncare, o săptămână tot scot provizii din cămară. «Ca bunica», zice el, plescăind mulţumit după masă”, mai povesteşte ea.