Andreea Liptak, înlocuită de două blonde! Ce nu s-a ştiut despre prezentatoarele de la Pro TV

15 mai 2012 16:39   Actualitate
Ultima actualizare:

După cum oficialii Pro TV au declarat pentru Click!, Andreea Liptak nu a fost dată afară, ea fiind implicată în alte proiecte ce aparţin trustului Media Pro. Lavinia Petrea şi Andreea Marinescu i-au luat locul blondei, iar cele două tinere jurnaliste sunt extrem de încântate de ceea ce urmează să facă.

Concediul Andreei Liptak a pus pe gânduri o ţară întreagă, oamenii crezând că prezentatorea a fost dată afară de la Pro Tv. Se pare că totul a fost un zvon, iar prezentatorea rămâne "în sânul" trustului Media Pro.

Noile colege ale lui Mihai Dedu sunt două jurnaliste care lucrează ca reporteri de peste 10 ani. Blondele sunt foarte entuziasmate de noul job, însă nu vor renunţa la teren, ele continuând să fie reporteri.

"Este o experienţă minunată!. După primele cuvinte rostite în direct, de la pupitrul ştirilor, simţeam că îmi iese inima din piept de emoţii! Am de ani de zile experienţa live-urilor, pe care le fac cu multă pasiune pentru această meserie, dar în studio este puţin diferit. Nu eram obişnuită să fie atâta linişte în jur, parcă îmi auzeam şi pulsul! In plus, este o altă disciplină în studio faţă de transmisiile de pe teren. Mihai Dedu a fost extraordinar! La fel ca şi restul echipei! M-au ajutat şi m-au susţinut să mă integrez. Sper din suflet să fiu pe zi ce trece mai bună, iar telespectatorii să se uite cu drag. Mă bucur că voi face în continuare şi munca de teren şi că-l pot împărţi pe Mihai cu Andreea, colega mea de la eveniment!", spune Lavinia Petrea, noua prezentatoare a ştirilor de dimineaţă, potrivit Pro TV magazin.

"E o mare provocare şi o mare şansă, însă aş minţi dacă nu aş recunoaşte că a fi prezentator la Ştirile Pro Tv - ştiu, poate fi considerat un stereotip - a fost ce mi-am dorit încă de când m-am angajat!. Ţin minte că imediat ce am ajuns în Bucureşti, după trei ani de teren la Piteşti, stând de vorbă cu Alex Donovici, secretarul general de redacţie, i-am zis că eu asta vreau să fac şi mi-a zis sec: "Păi ai de muncă, înainte să ajungi să faci asta!" şi a avut dreptate ... Am avut de muncit şi de acumulat experienţă multă, am avut nevoie de timp să învăţ, sau să fur cum se face meseria de jurnalist ! Acum a venit momentul ... după 11 ani în care fac ce am visat să fac! Nu ştiu să descriu în cuvinte emoţia şi fericirea din sufletul meu, ştiu doar că am un sentiment minunat, pe care sper să îl trăiască orice om care face o meserie care îi place ! Când am intrat prima oară în studio, deşi ştiu că e o muncă de echipă şi am învăţat asta încă de acum 11 ani, mi-am dat seama că fiecare om de lângă mine, din echipa de dimineaţă e omul de bază pentru rezulatul final şi că eu fără ei ...fără sunet, fără imagine, fără regie, fără Mihai, Busu, Neti şi gaşca de la sport, sunt doar o fată de la televizor. Impreună suntem echipa Pro Tv. ACEA echipă foarte fresh de dimineaţă, care aduce informaţie clară, correctă, dar şi zâmbet în sufletul celor care se uită la noi ! Partea cu adevărat surprinzătoare este că nu voi rupe legătura cu ce am făcut până acum şi cu ce m-a ajutat să ajung aici! Voi fi corespondent în continuare, voi putea să fiu jurnalist, să alerg pe teren şi să aflu totul în două săptămâni pe lună pentru că o săptămână o sa fiu la pupitru şi o alta pe teren ... la inundaţii, descinderi, la incendii şi oriunde va fi nevoie ... de un reporter Pro Tv!", spune la rândul ei, Andreea Marinescu.

Contactați de Click.ro, reprezentanţii Pro TV au negat faptul că Andreea Liptak ar fi fost concediată și susțin că prezentatoarea se află în concediu, la revenirea din vacanță urmând să fie implicata in alte proiecte ale Stirilor Pro Tv.

Mai multe