Andreea Mantea a aflat din Click! că nu mai are iubit. Filmul unei despărţiri neaşteptate
Era mai fericită ca niciodată, dar iată că fericirea ei s-a dus pe apa Sâmbetei! Cu toate că bărbaţii roiesc în jurul ei şi ar face orice ca s-o aibă, Andreea Mantea a fost tratată foarte urât de către cel mai recent iubit al ei, care a ales o cale neobişnuită de a-i spune adio.
Ştefan Stan le-a declarat reporterilor Click! că este un bărbat singur şi că va petrece Ziua Îndrăgostiţilor cu un amic. Puţin trist, ne-a mărturisit că seara de 14 februarie, de Valentine's Day, o va petrece în cafeneaua unui bun prieten. „O să beau o bere, o să mă uit la cuplurile din jur şi o să mă gândesc ce bine e să ai pe cineva alături".
Andreea a aflat că nu mai are iubit chiar în şedinţa de sumar pentru emisiunea "Wowbiz", de miercuri seară. Frumoasa vedetă a mărturisit apoi, în direct, în emisiune, că a vorbit cu iubitul ei la telefon de mai multe ori înainte ca un coleg s-o anunţe că artistul a declarat că de Sf. Valentin va fi singur.
Imediat, Andreea l-a sunat din nou pe Ştefan, însă acesta nu i-a mai răspuns deloc la telefon. "Noi ajunsesem să vorbim despre copii, am făcut sacrificii, am locuit două luni în aceeaşi casă", a povestit, extrem de afectată, Andreea.
Printre lacrimi, bruneta a mai spus că ar vrea să lămurească situaţia cu Ştefan. "Aş vrea să ştiu cu ce am greşit. Ştefan este un om influenţabil, uşor influenţabil. Îi respect decizia, dar vreau să lămurim situaţia", a completat Andreea. Vedeta a început să plângă imediat cum a intrat in emisiune si a inceput sa prezinte subiectele.
În aceeaşi seară, câştigătorul de la "Vocea României" a postat pe Facebook următorul mesaj: "Dacă vreţi să vă povestesc despre cariera mea muzicală, o fac cu drag! Dacă mă întrebaţi despre cea sentimentală, prefer să tac. Să spunem că am luat o decizie şi mi-am trimis sufletul în vacanţă. I-am dat o pauză binemeritată. Acum mă interesează doar muzica". Cu doar câteva săptămâni în urmă, Ştefan Stan îşi declara marea iubire pentru Andreea tot la "Wowbiz", unde o numea femeia perfectă pentru el.
Se mutaseră împreună după doar o lună şi jumătate de relaţie
Dragostea a fost mare între Andreea Mantea şi Ştefan Stan! Atât de mare, încât lucrurile au evoluat rapid în relaţia lor, care nici n-a împlinit două luni! Vedeta tv şi câştigătorul de la „Vocea României" se mutaseră deja împreună, la finalul lui ianuarie.Se ţineau de mână, se sorbeau din priviri, se sărutau şi se îmbrăţişau pe stradă.
Andreea şi Ştefan au fost surprinşi chiar zilele trecute de fotoreporterii Click! când se pupau de mama focului în plină stradă. Chiar dacă erau împreună doar de o lună şi jumătate, cei doi păreau atât de siguri de sentimentele lor încât se mutaseră deja împreună.
Cei doi au recunoscut că sunt împreună la începutul lunii ianuarie, iar două săptămâni mai târziu spuneau că vor să se mute împreună. Deşi frumoasa brunetă de la Kanal D are o vilă în Popeşti Leordeni, a hotărât împreună Ştefan că este mai bine să locuiască în Bucureşti, ca să fie aproape de locurile lor de muncă. Cei doi ieşeau din bloc dimineaţa numai un zâmbet şi ţinându-se de mână.
Mantea a plâns în direct pentru doi bărbaţi, în propria emisiune
Dacă s-ar face un top al vedetelor plângăcioase, Andreea Mantea ar fi în fruntea clasamentului. În decurs de numai o lună, în propria emisiune, bruneta a vărsat lacrimi de iubire pentru doi bărbaţi. Cel dintâi căruia vedeta i-a declarat dragostea plângând în direct, la Kanal D, a fost Robert, ex-iubitul ei.
La 29 noiembrie, în timpul emisiunii pe care o prezintă, Andreea i-a făcut urări lui Robert, cu ochii în lacrimi, în timp ce mărturisea cât de fericită este alături de el. „La mulţi ani, Robert, şi îţi mulţumesc că în fiecare zi mă faci fericită. Te iubesc!", au fost cuvintele prezentatoarei de la "WOWbiz", care părea copleşită de acest moment, fără să bănuiască ce va urma. La scurt timp, însă, a aflat că Robert o înşală şi i-a dat papucii.
Dezamăgită de bărbatul în care investise sentimente şi lacrimi în direct, Andreea a simţit nevoia să-şi descarce sufletul amicului ei, Ştefan Stan. Impresionat de eşecul în dragoste al vedetei, acesta s-a gândit s-o consoleze. De la amiciţie la dragoste a fost doar un pas, astfel că cei doi au devenit un cuplu.
Evenimentul nu putea fi celebrat altfel decât tot cu lacrimi! Aşa că, în direct, la o oră de maximă audienţă, în timp ce noul ei iubit i-a dedicat două melodii de dragoste, Andreea nu şi-a putut stăpâni lacrimile. Acelaşi scenariu, acelaşi decor, dar alt bărbat. Dar lacrimile ei au fost atunci de fericire. Ştefan nu s-a zgârcit şi i-a făcut mai multe declaraţii în direct: „Andreea este foarte sensibilă, dacă primeşte un mesaj urât, dacă te loveşti puţin la un deget, plânge o săptămână. Ţine mult la un om. Eu am profitat de vulnerabilitatea ei şi am scos-o la film", a spus Ştefan Stan, la acel moment, despre iubita lui.