Andreea Marin îşi cumpără pitici de grădină pentru vila nouă - FOTO

29 august 2012 14:52   Actualitate
Ultima actualizare:

Andreea Marin s-a pus pe făcut cumpărături pentru noua ei vilă din Pipera! Fotoreporterii Click! au surprins-o, zilele trecute, la un magazin cu decoraţiuni, de unde a plecat cu un pitic de grădină!

Click! v-a dezvăluit în premieră, ieri, detalii  despre noua achiziţie imobiliară a Andreei Marin. Vedeta tv şi-a cumpărat o vilă cu două etaje şi mansardă în cartierul bucureştean Pipera, unde, spune ea, îşi va instala birourile Fundaţiei „Preţuieşte Viaţa".

„Amenajările vor mai dura circa o lună", ne-a spus soţia lui Bănică jr. Şi, ce-i drept, Andreea se ocupă serios de toate detaliile. Zilele trecute, împreună cu o prietenă, ea s-a oprit în drum spre vilă la un magazin cu decoraţiuni pentru casă şi grădină.

N-a plecat cu mâna goală. Vedeta şi-a ales un ghiveci mov deschis, la care a asortat o „piticuţă" din lemn, cu fustiţă şi codiţe. Vânzătoarea şi prietena Andreei au ajutat-o să ducă până la maşină cumpărăturile, „zâna" fiind ocupată să care un suport pentru ghivece.

„Aceşti pitici sunt aduşi din China. Costă între 300 şi 350 de lei şi sunt din tablă galvanizată. De la noi cumpără toate vedetele", ne-a spus vânzătoarea Mihaela Craia.

Mai multe