Andreea Marin, o mămică cu normă întreagă: «Aş face orice pentru Violeta»
Andreea Marin ar face orice pentru fiica ei, considerând că niciun sacrificiu nu este prea mare atunci când vine vorba despre binele şi viitorul copilului ei.
Soţia lui Ştefan Bănică Jr. mărturiseşte că, pentru ea, realizările de părinte le depăşesc mult pe cele profesionale şi că, de când a cunoscut sentimentul de mamă, a învăţat să privească viaţa prin ochii fiicei ei, Violeta, ce are acum patru ani şi nouă luni.
„Aş da oricând totul, cu plăcere, pentru a şti că îmi e copilul sănătos şi bine sufleteşte. Prin ochii şi prin experienţa copilului nostru avem şansa să redevenim copii la o vârstă la care ne spunem că maturitatea e cea care ne defineşte. Fiecare succes, oricât de mic, al fetiţei mele devine pentru mine, ca mamă, o victorie mult mai presus decât cele pentru care am muncit serios în profesie”, a declarat, pentru ziarul Ring.