Andreea Marin şi Ştefan Bănică jr. au divorţat deja la notar?
Cuvântul divorţ se afla foarte des pe buzele Andreei Marin (38 de ani). Ori de câte ori era întrebată de câte un jurnalist despre acest subiect, vedeta nu se jena să spună că o separare de Ştefan Bănică jr. (45 de ani) nu este un capăt de ţară. Lucrurile s-au precipitat în ultimul timp, astfel că divorţul, care părea iminent, se pare că s-a şi produs.
Apropiaţii vedetelor nu au putut ţine secret şi le-ar fi spus reporterilor wowbiz.ro că Andreea şi Ştefan s-au separat la notar. Aceştia au ales un birou închis şi nu o sală de judecată, tocmai pentru ca lumea să nu afle adevăratul motiv care a dus la ruperea relaţiei lor. Au vrut ca totul să se desfăşoare discret şi elegant, aşa cum a făcut şi Marina Almăşan cu Victor Socaciu.
Ba chiar au plănuit totul din timp, astfel că în momentul în care au ajuns să semneze actele, era stabilit care cu ce rămâne. Ştefan Bănică jr. va locui în continuare în vila din cartierul bucureştean Tei, iar Andreea, împreună cu fetiţa, Violeta, în casa din Pipera.
În plus, fosta "Zână a surprizelor" va avea de încasat, de la cel cu care fost căsătorită timp de şapte ani, 700.000 de euro. Ca să fie siguri că nici unul dintre ei nu va sulfa un cuvânt în presă, cei doi au făcut şi un contract de confidenţialitate. Dacă Bănică nu-i dă banii până la vară, «Zâna» poate rupe contractul şi poate cere partaj. Astfel s-ar alege cu mult mai mulţi bani.
Vecinii bârfesc că amândoi ar avea iubiţi
Cu toată secretomania celor doi, vecinii au început deja să vorbească. Unii zic că Ştefan e vinovat, alţii că Andreea. "Nu se înţelegeau deloc. Se certau tot timpul. Nu e Ştefan omul care să stea doar cu una", a spus unul dintre vecinii cuplului pentru România TV.
Un altul a scos-o vinovată pe ea. "Din cauza ei se despart. Ea nu mai vrea. Şi-a găsit pe altul. Unul din firma aia a ei cu binefacerea. A luat tot unul cu bani, că nu o fi luat vreun tinichigiu. Nici despre Ştefan nu a avut prea multe cuvinte de laudă.
"Golan. Acum l-am văzut cu o ţărancă. Andreea Marin e frumoasă, nu ca boschetăriţa asta cu care l-am văzut", a concluzionat omul. Până una alta, cei doi sunt plecaţi, împreună cu fetiţa lor şi cu mama artistului, în vacanţă, la Dubai, iar singura mărturisire a lor despre divorţ apare doar în mesajul postat joi seara pe conturile lor de Facebook.