Andreea Tonciu câştigă 10.000 € din blănuri
România are femei frumoase care au fost dintotdeauna admirate de străini. Printre aceste frumuseţi se numără şi Andreea Tonciu, care este, de câteva zile, imaginea unei firme de blănuri tocmai în Grecia.
Andreea Tonciu nu a irosit vacanţa de 1 iunie primită cadou de la părinţii ei. Manechinul a fost alături de familie în Grecia, la plajă şi shoping, dar a reuşit să facă şi... afaceri!
După două zile în Paralia Katerini, când bruneta lui Mitea a stat doar la plajă şi s-a distrat pe terasele din staţiune, a urmat shoppingul în Salonic. Andreea şi-a achiziţionat o mulţime de rochiţe de vară, pantofi sau sandale, dar cele mai importante au fost, evident, două blănuri primite în dar de la mama ei.
„Mi-a luat mama o blană de chinchilla şi una de nurcă. Cred că am fost un copil foarte cuminte dacă am primit un asemenea cadou de 1 iunie, mai ales că au costat foarte mult", a declarat, pentru Click!, Andreea Tonciu.
A doua zi, după această achiziţie, la hotelul unde locuia Andreea a venit patronul unei firme de blănuri de lux şi i-a propus să fie imaginea lor. Afaceristul i-a adus manechinului nostru o altă haină, tot de chinchilla, şi un contract de aproape 10.000 de euro.
Tonciu a acceptat pe loc, iar peste o lună va trebui să se întoarcă în Salonic pentru a face o şedinţă foto. Imaginea Andreei va apărea pe afişe-gigant pe toate clădirile din oraş şi va realiza şi un catalog pentru produsele respective.