Andreea vrea să-i facă un copil lui Mitea

6 septembrie 2013 14:57   Actualitate
Ultima actualizare:

Andreea Tonciu se iubeşte cu Nicolae Mitea de patru ani, dar această perioadă a fost una destul de palpitantă pentrui cei doi, întrucât s-au împăcat şi s-au despărţit atât de des încât au uitat şi ei de câte ori.

Ultima oară, bruneta şi fotbalistul s-au despărţit prin primăvară, însă în urmă cu două luni aceştia s-au împăcat din nou. De-atunci Andreea spune că este mai îndrăgostită ca oricând şi îl vede pe fotbalist ca fiind omul lângă care vrea să-şi petreacă toată viaţa. Ca să fie sigură că nu-l pierde, vedeta vrea să-l facă tătic pe fotbalistul care se antrenează la Chiajna.

Mai mult, Tonciu este susţinută şi de mama ei, care îi aminteşte de fiecare dată că are vârsta la care trebuie să se aşeze la casa ei. „Îmi doresc foarte mult un copilaş, am vorbit cu iubitul meu despre asta şi, la fel ca şi mine, îşi doreşte să ne întemeiem o familie. Eu aş vrea un băieţel, am fost două fete la părinţi şi ştiu cum e cu fetele. Mama îmi tot spune că mâine-poimâine fac 30 de ani şi trebuie să mă aşez şi eu la casa mea", ne-a spus Andreea Tonciu.

Mai multe