Angela Gheorghiu îl încurajează pe Cezar Ouatu

10 mai 2013 17:13   Actualitate
Ultima actualizare:

„Cezar, see you in Malmö!!! Bafta, In bocca al lupo, Toi toi toi!" („Cezar, ne vedem în Malmö! Baftă, noroc", n.r.).

Acesta este mesajul pe care soprana Angela Gheorghiu i l-a transmis ieri, public, pe Internet, iubitului ei care participă anul acesta la Eurovision, pentru a reprezenta România.

Aşa cum au povestit, pentru Click!, surse din apropierea celor doi, Angela şi Cezar au o relaţie secretă de un an. Parcă pentru a întări şi mai mult acest fapt, soprana a publicat ieri pe contul personal de Facebook mai multe imagini în care ea şi contratenorul sunt foarte apropiaţi şi tandri unul cu celălalt.

De altfel, la mesajul de încurajare pe care l-a făcut public prin intermediul paginii de socializare, Angela a primit foarte multe comentarii de la amici, care spuneau că ei şi lui Cezar le stă foarte bine împreună.

„I am so happy to be on stage in the future together! This is history for a real opera singer for the Eurovision Competition. „This Is Our Life" the life must go on!" („Sunt atât de fericită că vom fi împreună pe scenă, pe viitor. Asta este istorie pentru un adevărat cântăreţ de operă la Eurovision. Aceasta este viaţa noastră, viaţa trebuie să meargă mai departe", n.r.), a mai completat Angela.

Ziua de joi a fost una plină de emoţii pentru Cezar Ouatu, întrucât a avut loc prima repetiţie pentru concursul Eurovision. Contratenorul a urcat pe scena de la Malmö (Suedia) şi a reuşit să aibă o reprezentaţie de excepţie, lucru care a fost lăudat în special de câţiva jurnalişti. Ba, mai mult, unii dintre aceştia au declarat că „avem un câştigător", şi chiar au pariat pe piesa României.

Contratenorul are o coregrafie şi un costum spectaculoase

Îmbrăcat într-un costum negru cu piele, velur şi pietre semipreţioase, creat special de designerul Doina Levin­­tza, Cezar s-a impus pe scenă, demonstrându-şi încă o dată calităţile vocale care i-au adus apelativul „The Voice" („Vocea", n.r.) din partea fanilor.

E lăudat de jurnaliştii din alte ţări

În următoarele zile, contratenorul va avea un program extrem de încărcat, cu numeroase apariţii, concerte, talkshow-uri sau interviuri. El va concura în semifinala din 16 mai, unde piesa „It's My Life" va intra în competiţie pe poziţia 17. (Ştefania Stancu)

Cezar Ouatu îi «încaieră» pe românii care se iubesc cu suedezii

Ce a făcut Cezar Ouatu înaintea semifinalei de joi a Eurovisionului

Ce spune Mihai Trăistariu despre rochia lui Cezar Ouatu, de la Eurovision

EXCLUSIV Cezar Ouatu, in culisele Eurovision: «Nu am emoţii. Mă văd în finală!»

Cezar Ouatu, agăţat de homosexuali la Eurovision

Mai multe